Prima pagină » Actualitate » Primarul Capitalei, previziuni legate de problemele cu apa caldă și căldura: Va fi mai bine. În trei, patru ani, avariile la rețea vor fi mai suportabile

Primarul Capitalei, previziuni legate de problemele cu apa caldă și căldura: Va fi mai bine. În trei, patru ani, avariile la rețea vor fi mai suportabile

Primarul Capitalei, previziuni legate de problemele cu apa caldă și căldura: Va fi mai bine. În trei, patru ani, avariile la rețea vor fi mai suportabile

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a spus, joi, că în iarna care urmează vor fi mai puține probleme decât au fost în iarna anului 2021. Totuși, el afirmă că abia peste patru ani „avariile la regia de termoficare vor fi mai suportabile”.

Nicușor Dan a oferit justificări pentru situația precară în care se află regia de termoficare a Capitalei: nu s-au mai făcut investiții în ultimii ani.

„Avem un indicator care ne spune dacă e mai bine sau mai rău (decât înainte de a prelua mandatul – n.red.). Este vorba despre cantitatea de apă care se pierde. Acest indicator a fost din rău în mai rău, vreme de 10 ani, când a plecat de la pierderi de 23% și a ajuns la pierderi de 37%. Noi l-am stabilizat și chiar l-am scăzut puțin. Cea mai rea iarnă a fost cea din 2020, când a fost și o avarie înainte de Crăciun, în care 30% din bucureșteni au rămas fără apă caldă. Iarna lui 2021  fost puțin mai bună decât iarna lui 2020, iar iarna lui 2022 va fi ceva mai bună decât iarna lui 2021.

Această problemă vine din istorie, pentru că nu s-au făcut investiții nici în producție, nici în rețeaua de transport. În ce privește producția, aceasta e la Ministerul Energiei, ELCEN. De 15 ani se încearcă să se unească producția cu transportul și nu s-a reușit. Sunt centrale care funcționează din anii 60, cele mai multe dintre ele. În ce privește rețeaua de transport, doar 100 de kilometri din cei 1.000 erau modernizați. Asta e problema de la care am pornit. Când ai problema asta trebuie să te concentrezi pe ce se întâmplă iarna.”, a spus Nicușor Dan.

„În doi ani vom fi unde eram acum cinci, șase ani”

Conform sursei citate, Primăria Capitalei „a început sistematic lucrările de reparații”, iar în zona de est a Bucureștiului va funcționa o centrală provizorie care va asigura furnizarea apei calde și a căldurii.

„Ce am făcut noi a fost să plătim, în sfârșit banii. În 2021 și 2022 suntem cu plățile la zi. Am început sistematic lucrările de reparații. În iarna care urmează vom avea pe zona de est, unde e problema, avem o centrală provizorie la Titan care va funcționa de iarna aceasta și o să rezolve problema în sectoarele 2 și 3. Am semnat și contractul pentru 210 kilometri. Vom lucra și iarna. Va fi tot mai bine, dar o problemă nu se poate rezolva instant.

În doi ani vom fi unde eram acum cinci, șase ani. O să fie mai bine. Asta e cert. E relativ departe când nu vom mai avea avarii. Când acestea vor fi suportabile un orizont de timp de doi, trei, patru ani”, a adăugat Nicușor Dan, joi, la interviurile HotNews LIVE.

Vă recomandăm să citiți și:

EXCLUSIV VIDEO | Avariile repetate de pe conductele de termoficare lasă zeci de mii de bucureșteni fără apă caldă și căldură. „Astăzi repară aici, mâine se sparge dincolo și tot așa. Asta e viața, încălzim apa cu oala pe aragaz”

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și ... vezi toate articolele

Citește și