Primarul din Crevedia nu a observat nimic suspect la stația GPL care a spulberat case, mașini și a ucis oameni. Iohannis nu acceptă scuzele edilului

Publicat: 29 08. 2023, 21:01

This browser does not support the video element.

Florin Petre, primarul PSD din Crevedia, s-a plimbat trei ani prin fața porții depozitului GPL care a spulberat case și mașini, a ucis până acum doi oameni și a umplut spitalele cu alți 56 de răniți, dintre care 39 de pompieri, fără să observe nimic suspect. Edilul trecea de două ori pe săptămână pe acolo, dar știa că depozitul este închis, mai vedea din când în când câte o cisternă, dar altfel nimic deosebit. El susține că nu a primit nici o sesizare în scris, așa că nu are nici o responsabilitate.

Președintele Klaus Iohannis i-a dat replica primarului Florin Petre, în declarația făcută din fața Spitalului Floreasca, afirmând că nu poate accepta astfel de explicații, că nu se știa, că nu s-au făcut sesizări formale.

„Nu pot să accept explicaţii de genul că pe noi nu ne-a sesizat nimeni. Este un pic greu de acceptat în cazul, de exemplu, Crevedia, că cei de acolo nu au ştiut. Nu vreau în acest moment să acuz pe nimeni, dar aştept ca instituţiile abilitate să îşi facă datoria, să vină cu explicaţii, cei vinovaţi să primească pedepse exemplare şi acolo unde sistemul nu funcţionează, unde corelările din lege nu sunt bune, unde procedurile nu sunt suficient de bune, unde se calcă în picioare autorităţi care au toţi aceeaşi compentenţă şi niciunul nu se duce până la rădăcina fenomenului – acestea să fie lămurite, clarificate, pentru a preveni în viitor astfel de evenimente”, a firmat Klaus Iohannis

Unde sesizare nu e, nimic nu e

„Nu știu nimic, nu am văzut nimic. Nu a venit nicio sesizare la primărie”, a spus primarul din Crevedia, marți, 29 august.

Primarul știa doar că activitatea firmei se oprise în 2020, când a fost retrasă autorizația. De atunci, în trei ani, edilul spune: „Am văzut o cisternă parcată la poartă din când în când”, dar „am văzut poarta închisă și atât”.

„Ce să caut dincolo de ușă?”, le-a spus el jurnaliștilor.

Vecinii depozitului sunt vinovați, n-au dat declarații în scris

„Știam că a fost închisă după adresa de la ISU. Nu este în competența primăriei și, din moment ce nu a venit nicio sesizare la primărie… Nu avem nimic scris la primărie”, a spus primarul Florin Petre.

„Cei care au fost afectați sunt cei care locuiesc lângă acest GPL. Puteți să-i întrebați dacă au făcut vreo sesizare sau nu. Dacă nu s-a făcut la primărie, nu s-a știut. Dacă s-a făcut la poliție, trebuie verificat la poliție”, a continuat primarul.

Întrebat dacă a observat în vreun moment ca stația să mai fie funcțională, în condițiile în care se află la circa un kilometru de Primăria Crevedia, edilul a insistat că nu a văzut nimic în zonă.

„Am văzut o cisternă parcată la poartă, din când în când. Ok, am trecut pe acolo poate de două ori pe săptămână. Nu am văzut decât poarta închisă și atât”, a mai spus primarul din Crevedia.

Întrebat cine este vinovat de tragedie, primarul a replicat: „patronul firmei”.

„Sincer. Noi am văzut cu ochii noștri că poarta este închisă și nu mai circulă nimeni. Ce să caut dincolo de ușă”, a continuat primarul.

Firma de GPL la care s-a produs explozia din Crevedia se numeşte Flagas SRL şi îi aparţine lui Ionuț Doldurea, fiului primarului PSD din Caracal.

Potrivit autorităților, stația funcționa ilegal, a fost amendată de mai multe ori, iar în 2020 anunțase că își închide punctul de lucru, iar șapte instituții știau acest lucru.

Primar de șapte ani

În acest moment, sunt deschise patru dosare penale în urma exploziei: unul al Parchetului General, unul al Parchetului Curții Militare de Apel București și alte două DNA, pentru abuz în serviciu.

Exploziile care s-au produs pe 26 august, la stația GPL din Crevedia, s-au soldat cu 2 morți și 56 de răniți, dintre care 39 de pompieri, doi polițiști și doi jandarmi.

Florin Petre este primar al comunei Crevedia din 2016, fiind la al doilea mandat, ales pe listele PSD. El a fost ales primar în 2016 din partea UNPR, iar în 2020, din partea PSD.


CITEȘTE ȘI:

Proprietarul firmei care deține stația GPL de la Crevedia este fiul primarului din Caracal. Ce a declarat tatăl patronului despre explozii

Primarul din Caracal s-a imortalizat între voievozi. Ce avere impresionantă a strâns Ion Doldurea

Cum a catalogat președintele Iohannis intervenția pompierilor în cazul exploziilor de la Crevedia. „Relatările arată că s-a intervenit corect”

EXPLOZIILE DE LA CREVEDIA | Klaus Iohannis cere autorităților “măsuri urgente”, printr-un mesaj pe Facebook