Primarul din Lehliu Gară, audiat la DNA în dosarul lui Iulian Dumitrescu. Iacomi, control judiciar pentru 60 de zile și SECHESTRU pe avere

Publicat: 02 08. 2024, 15:50
Actualizat: 02 08. 2024, 17:41

Primarul din Lehliu Gară, Iulian Iacomi, a fost audiat la DNA în dosarul de corupţie al fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu. Acesta a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. În această perioadă, el nu are voie să plece din ţară şi nici să exercite funcţia de primar.

Primarul oraşului Lehliu Gară este acuzat de DNA că a primit mită 923.350 lei şi 74.000 euro de la preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Iulian Dumitrescu, în 50 de tranşe, în legătură cu eliberarea documentaţiei de urbanism pentru un teren de şapte hectare.

„Banii ar fi fost dați în legătură cu îndeplinirea de către inculpatul Iacomi Iulian a unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu în domeniul urbanismului cu privire la terenul respectiv. Suma primită ar fi fost o parte a unui procent calculat din suma de 1.120.000 euro, reprezentând prețul vânzării terenului ce s-a încasat în contul ce avea ca beneficiar real pe inculpatul Dumitrescu Iulian”, se arată în comunicatul DNA.

Iulian Iacomi a ieșit din sediul DNA după mai bine de o oră și jumătate de audieri.

Procurorii au pus sechestru pe averea primarului Iacomi.

În ultima declaraţie de avere depusă în 2024, Iulian Iacomi a menţionat că deţine două case (cu suprafeţe de 100 şi 200 mp) şi trei terenuri (două intravilan de 2.000 mp şi 990 mp şi un teren forestier de 5.000 mp).

Iulian Iacomi a fost chemat vineri la DNA, după ce în referatul de extindere penală pe numele lui Iulian Dumitrescu apar detalii despre o afacere de corupţie cu terenuri în oraşul Lehliu.

Astfel, conform unor stenograme apărute în presă, Iulian Dumitrescu i-ar fi dat primarului din Lehliu mari sume de bani, pentru ca edilul să aprobe ridicarea unei hale de producţie a panourilor termoizolante, pe un teren de şapte hectare deţinut de firme controlate de preşedintele CJ Prahova.

În stenograme, primarul Iulian Iacomi apare cu apelativul „Şpăguţă”.

„Nu sunt eu Șpăguță”

„Nu sunt eu Șpăguță”, le-a spus Iacomi jurnaliștilor aflați la DNA.

„Nu știu despre ce este vorba. S-au acordat cu zecile PUZ-urile. În momentul acesta o să vedem care este situația și ce spune domnul procuror, atunci vom spune mai multe. Da. Am fost colegi de partid. A fost senator de Călărași. Nu am luat. O să demonstrez că n-am luat”, a declarat Iulian Iacomi la ieșirea din sediul DNA.

Dumitrescu, audiat zi lumină

Tot astăzi, fostul șef al CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, este audiat din nou.

În referatul de extindere penală, pe numele fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova apar informații despre o afacere cu terenuri în orașul Lehliu. Conform stenogramelor, Iulian Dumitrescu i-ar fi dat primarului Iulian Iacomi sume mari de bani pentru ca edilul să aprobe ridicarea unei hale de producţie a panourilor termoizolante pe un teren de câteva hectare deţinut de firme controlate de preşedintele CJ Prahova.

Direcția Națională Anticorupție a extins urmărirea penală pe numele lui Iulian Dumitrescu pentru alte peste 65 de fapte. Acesta este cercetat pentru dare de mită în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată, luare de mită în formă continuată, efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.

Iulian Dumitrescu, persoană cu rol decizional în cadrul unei societăţi comerciale, ar fi dat unui funcţionar public, în numerar, suma totală de 923.350 lei – în 43 de tranşe şi 74.000 euro – în 7 tranşe, potrivit DNA.

„Banii ar fi fost daţi în legătură cu îndeplinirea de către funcţionar a unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu în domeniul urbanismului cu privire la terenul respectiv. Suma primită ar fi fost o parte a unui procent calculat din suma de 1.120.000 euro, reprezentând preţul vânzării terenului ce s-a încasat în contul ce avea ca beneficiar real pe Iulian Dumitrescu”, conform anchetatorilor.

CITEȘTE ȘI:

„Caracatița financiară” a lui Iulian Dumitrescu. 40 de FIRME ar fi fost conduse de „Baron” prin apropiații săi, mega-afaceri cu parcuri fotovoltaice

DNA a scos din funcțiune „spălătoria de bani” a lui Iulian Dumitrescu. Cât ar fi primit primarul din Lehliu Gară pentru un PUZ