Dominic Fritz, în conflict de interese / ANI: „A luat un împrumut în campania electorală de la o persoană fizică” / Replica primarului din Timișoara
Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, este în conflict de interese administrativ. Agenția Națională de Integritate (ANI) a stabilit că edilul a luat un împrumut de la o persoană fizică, iar apoi a semnat un act administrativ în folosul societății reprezentate de persoana respectivă.
„Persoana evaluată a contractat un împrumut în campania electorală de la o persoană fizică. Ulterior, în perioada exercitării mandatului de primar, în luna noiembrie 2020, a întocmit un act administrativ în folosul societății reprezentată de persoana fizică, încălcând regimul juridic al conflictelor de interese.
Astfel, persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019”, conform unui comunicat transmis de ANI, miercuri dimineața.
Dominic Fritz: „Demersul este absurd”
În replică, Dominic Fritz transmite „că tot demersul este absurd și complet neacoperit de fapte” și va contesta în instanță decizia ANI.
„E ca la Radio Erevan: ei spun că am participat la elaborarea unui PUZ pentru un beneficiar care mi-a împrumutat bani – doar că nu am participat, nu a fost beneficiar și nu mi-a împrumutat mie bani”, precizează primarul.
Fritz explică și tot circuitul actului administrativ care a dus la această acuzație.
„Un arhitect a elaborat documentația tehnică pentru PUZ-ul unui client. Acel PUZ a trecut toate etapele înainte să ajung eu primar, cu tot cu semnătura predecesorului meu. Când am preluat mandatul, lipsea doar votul din Consiliul Local. Ca să nu intre o documentație semnată de fostul primar în noul consiliu, m-au rugat colegii în primele zile de mandat să semnez încă o dată referatul de aprobare care trimite documentația, fără să fie schimbată o virgula, în CL.
Prefectul județul Giurgiu, în incompatibilitate
Prin același comunicat, ANI anunță că Florentina Stănculescu, prefectul județului Giurgiu, se află în incompatibilitate „începând cu data de 10 noiembrie 2022, întrucât, exercită funcția de vicepreședinte al unui partid politic simultan cu deținerea funcției publice din cadrul Consiliului Județean Giurgiu, încălcând astfel prevederile art. 98, alin (2) din Legea nr. 161/2003”.
Conform inspectorilor de integritate, Florentina Stănculescu a încălcat legea pentru că nu a renunțat la funcția de vicepreședinte al PSD Giurgiu, în momentul în care a fost numită la conducerea prefecturii județului.
„Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, conform ANI.