Primarul Ploieștiului, Andrei VOLOSEVICI, reținut de Parchet chiar în ultima zi de mandat. Jurnalistul Cătălin Stavri, vizat în același dosar
Andrei Volosevici, primarul municipiului Ploiești, a fost reținut vineri, în ultima zi a mandatului său, într-un dosar care vizează infracțiuni de corupție. Volosevici este acuzat că a exercitat presiuni asupra conducerii Hale și Piețe S.A., o companie deținută de Consiliul Local, pentru a forța rezilierea sau semnarea unor contracte de închiriere a spațiilor comerciale, contrar reglementărilor legale. Alături de Volosevici, au mai fost reținute alte trei persoane, inclusiv jurnalistul Cătălin Stavri cunoscut drept un apropiat al lui edilului, acuzat că a cerut bani pentru a-şi folosi influenţa pe lângă instituţii publice în favoarea unor persoane.
Oficiali ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au confirmat, vineri dimineaţă, pentru News.ro, reţinerea a patru persoane în dosarul care vizează infracţiuni de cumpărare de influenţă, trafic de influenţă, santaj, uzurparea funcţiei, ultraj, purtare abuzivă.
Printre cei reținuți se numără primarul municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, aflat, vineri, în ultima zi a celui de-al doilea mandat al său. Volosevici nu a fost reales la scrutinul din 9 iunie. Ordonanță de reținere a fost emisă și pe numele lui Cătălin Stavri, care controlează un ziar online local și este, potrivit procurorilor, un apropiat al edilului.
Primarul este acuzat că a pus presiune asupra președintelui Consiliului de Administrație al societății HALE și PIEȚE S.A., firmă a Consiliului Local Ploiești care administrează piețele din oraș, pentru ca acesta să rezilieze/încheie contracte de închiriere a unor spații comerciale cu încălcarea dispozițiilor legale”. Jurnalistului Cătălin Stavri, celălalt acuzat, l-ar fi ajutat pe Stavri să intre în posesia sumei pe care procurorii susțin că acesta ar fi primit-o în schimbul intervenției sale pe lângă Agenția pentru Protecția Mediului Prahova.
În fapt, în perioada aprilie-septembrie 2021, suspectul V.A.L., în calitate de primar al Municipiului Ploiești, a adresat înjurii și amenințări, în mod repetat, președintelui Consiliului de Administrație al SC HALE și PIEȚE S.A. Ploiești pentru ca acesta să rezilieze/încheie contracte de închiriere a unor spații comerciale cu încălcarea dispozițiilor legale, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Procurorii susțin că, în perioada mai-octombrie 2021, Cătălin Stavri „în calitate de jurnalist la o cunoscută publicație on-line locală, din Ploiești, fiind cunoscut ca o persoană apropiată de primarul Municipiului Ploiești, a pretins și primit o importantă sumă de bani pentru a interveni pe lângă acesta, pentru a facilita încheierea unui contract de închiriere a unor spații comerciale. În aceeași perioadă, suspectul S.C. a pretins și primit importante sume de bani de la reprezentantul unei societăți comerciale pentru a interveni pe lângă conducerea Agenției pentru Protecția Mediului Prahova, în vederea încheierii în condiții avantajoase a unui contract de preluare și prelucrare a apelor uzate rezultate din procesul de fabricație la SC. MASPECS SRL”.
Acestea au fost ridicate după ce, joi, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împreună cu ofițeri din cadrul S.G.A. Dâmbovița, D.G.A.-Structura Centrală, S.J.A. Buzău, I.P.J. Dâmbovița și jandarmi din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab” din Ploiești au făcut șapte percheziții la locuințele a trei inculpați și la sediile sociale a mai multor societăți comerciale și S.C. HALE și PIEȚE S.A. Ploiești.
CITEȘTE ȘI:
SALARIILE primarilor din România: Cine câștigă cel mai mult și cine se află la coada clasamentului