Primarul Robert Negoiță îi cere lui Nicușor Dan să spună cetățenilor Sectorului 3 ce decizie a luat legat de retrocedarea Parcului IOR

Primarul Robert Negoiță îi cere lui Nicușor Dan să spună cetățenilor Sectorului 3 ce decizie a luat legat de retrocedarea Parcului IOR
Publicat: 30/08/2023, 20:16
Actualizat: 30/08/2023, 20:29

Robert Negoiță i-a transmis miercuri o scrisoare deschisă primarului Capitalei prin care îi solicită să explice cetățenilor Sectorului 3 ce decizie a luat legat de retrocedarea Parcului IOR. Negoiță l-a invitat pe Nicușor Dan să ofere explicațiile după ce 4000 m de vegetație au ars luni seara în parcul IOR din Capitală. Primarul Sectorului 3 i-a cerut lui Nicuşor Dan să acţioneze în instanţă pentru anularea deciziei de retrocedare a 12 hectare din Parcul IOR.

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță a transmis o scrisoare deschisă către Primarul General la Capitalei, Nicușor Dan prin care îl invită pe acesta joi, începând cu ora 17.00, alături de cetățenii Sectorului 3, în zona retrocedată din parcul IOR, pentru a răspunde ce decizie a luat cu privire la contestarea în instanță a dispoziției de retrocedare. Reamintim faptul că primarul Capitalei a declarat în urmă cu aproximativ 6 luni că va analiza situația retrocedării celor 12 hectare de parc și că, în 6 săptămâni va lua o decizie cu privire la salvarea parcului.

  Scrisoarea lui Robert Negoiță către Nicușor Dan

Domnule Primar General,

Mă adresez dvs pe această cale, în speranța că, măcar în al doisprezecelea ceas, veți auzi strigătul disperat al comunității noastre, a Sectorului 3, o componentă semnificativă a orașului pe care îl conduceți, pentru salvarea terenului retrocedat ILEGAL din Parcul IOR.

          Se fac șase luni, domnule Primar General, de când ați venit pentru prima oară să vedeți dezastrul făcut aici de cei care vor cu orice preț să ne fure parcul nostru, oaza noastră de liniște. Ați promis atunci că în cel mult șase săptămâni veți finaliza o analiză pe care voiați să o faceți și ne veți spune dacă veți lupta alături de noi pentru recuperarea acestor aproape 12 ha de parc ce NU trebuiau niciodată retrocedate sau veți rămâne fidel intereselor Mafiei Retrocedărilor.

Putem să ne imaginăm presiunea la care și dvs sunteți supus, poate teama ca urmare a amenințărilor și intimidărilor. Le știu prea bine, le primesc și eu pe toate căile posibile, doar, doar renunț și le fac jocurile. Dar împreună, domnule Primar General, dacă vă decideți să alegeți calea luptei drepte și întemeiate pentru a recupera ceva ce NU trebuia niciodată retrocedat, putem să aducem câștigul pentru comunitatea S3, pentru București.

             În acest sens, vă aștept mâine, 31.08.2023, la ora 17:00, la intrarea în Parcul IOR dinspre Biserica Maramureșeană, alături de cetățenii Sectorului 3 ca să ne spuneți concluziile analizei dvs și decizia pe care o luați referitor la calea pe care o alegeți: alături de noi pentru a reîntregi Parcul IOR sau alături de interesele josnice ale celor care vor să ne prădeze de o parte din cel mai frumos parc din capitală.

În speranța că interesul comunității va cântări mai greu în prioritățile dvs, aștept cu nerăbdare să ne vedem mâine” i-a transmis Robert Negoiță, primarului General.

Robert Negoiță i-a cerut demisia lui Nicușor Dan după incendiul din parcul IOR: „Să-i fie rușine”

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a răbufnit și miercuri dimineață pe pagina sa de Facebook, după ce 4000 m de vegetație au ars în parcul IOR din Capitală. Negoiță i-a cerut primarului Nicuşor Dan, să acţioneze în instanţă pentru anularea deciziei de retrocedare a 12 hectare din Parcul IOR.

Edilul susține că primarul General nu a luat măsurile necesare, promise încă de acum 6 săptămâni, privind posibilitatea atacării în instanţă a deciziei de retrocedare a terenurilor care au fost afectate de incendiul de marți seară din Parcul IOR. Negoiță l-a cheamt personal la o întâlnire pe Nicușor Dan, pentru a găsi o soluție cu Primăria București.

”Vreau să profit de ocazie să fac un apel către primarul general, dl. Nicușor Dan. Stimate domn, ați promis că luptați pentru cetățeni. Ați venit aici la fața locului și ați spus că în 6 săptămâni o să faceți o analiză. Cu ceva pot vă putem ajuta? Vă stau la dispoziție să facem o întâlnire. Haideți să ne întâlnim să găsim soluții pentru această zonă de Bucureștiului. Această bucată atât de importantă era un plămân al orașului și acum este distrus în halul ăsta. (…) A zis 6 săptămâni și cred că a trecut jumătate de an de atunci. Poate ar trebui să-i fie rușine!”, a mai spus primarul Sectorului 3.

Robert Negoiță a sugerat că Nicușor Dan ar avea prietenii cu persoane care ar fi implicate în astfel de acțiuni și i-a propus să plece de la Primărie dacă nu este în stare să o conducă.

Nicușor Dan lăsați prietenia cu ticăloșii și luptați pentru oamenii cărora le-ați promis în alegeri că sunteți de partea dumnealor. (…) Dacă n-aveți curaj, plecați de acolo când ați ori vă faceți treaba, ori reprezentați acest oraș așa cum ar trebui, ori plecați acasă, lăsați pe altcineva care poate să facă această treabă. Repet, haideți să ne întâlnim, a spus Negoiță.

În filmarea distribuită în mediul online, edilul a punctat că Primăria pe care o conduce nu are atribuțiile necesare pentru a ataca hotărârea privind retrocedarea celor 12 hectare din Parcul IOR. El a asigurat cetățenii că nu v-a „construi nimeni nimic” pe acel teren, cât acesta va fi primarul Sectoului 3.

5 incendii doar în prima jumătate a anului 2022

În Parcul IOR, doar până pe 31 august 2022 au fost înregistrate 5 procese verbale de către pompierii Bucureșteni în care consemnează diferite tipuri de incendiu de vegetație.

Într-un răspuns dat de ISU București-Ilfov, pentru publicația PressOne, pompierii susțin că primul incendiu, s-a produs pe 31 ianuarie 2022 „pe un teren viran la intersecția bd. Nicolae Grigorescu cu Strada Constantin Brâncuși și că au ars vegetație uscată și gunoi menajer pe o suprafață de aproximativ 250 mp.” Al doilea incendiu s-ar fi produs în 30 iunie, și a afectat o suprafață mai mare, de aproximativ 600 de mp, dar și doi copaci.

Urmează al treilea incendiu și cel mai sever de anul trecut, cel din 1 august, intervenție la care au fost trimise patru autospeciale de stingere, „cu acces din bd. Nicolae Grigorescu”, bulevardul care delimitează perimetrul verde atacat în instanță. 5 hectare de teren au ars atunci, spune ISU București-Ilfov. În luna august, în aceeași zonă se mai produc două incendii, pe suprafețe de 600, respectiv 500 de mp.

Cel mai recent incendiu produs în Parcul IOR, a fost pe 17 iulie 2023.

În luna martie a acestui an, Primăria Sectorului 3 s-a întâlnit cu reprezentanții mai multor ONG-uri de mediu, respectiv ECO CIVICA, GREEN REVOLUTION, MAI MULT VERDE, ALIANȚA PENTRU PADURE, CENTRUL „BIODIVERSITATE”, prin care au încercat să găsească o soluție benefică pentru a proteja fauna sî vegetația din zona Parcului IOR.

Parcul Alexandru Ioan Cuza (cunoscut și ca Parcul Titan sau Parcul IOR) este un parc popular printre locuitorii Sectorului 3. Acronimul unuia dintre numele alternative ale Parcului IOR, provine de la numele fabricii Întreprinderea Optică Română, aflată în imediata vecinătate.

Marți seară un incendiu violent a izbucnit în zona terenurilor retrocedate din Parcul IOR. Potrivit ISU București-Ilfov, 4000 de metri pătrați au fost arși de incendiu. Pompierii au intervenit cu 4 autospeciale de stingere, iar focul a fost lichidat la scurt timp. În urma incidentului, nu s-au înregistrat victime.

Dezastru ecologic în zona retrocedată a Parcului IOR

Despre dezastrul ecologic din apropierea Parcului IOR, Gândul a scris încă de anul trecut (informații detaliate AICI). Imaginile prezentate de Gândul în august 2022 arătau copacii găuriți, cel mai probabil cu o bormașină, sau arși în incendii. Deși proprietara terenului a fost amendată și obligată să readucă terenul la starea inițială, o lună mai târziu, alți copaci erau arși în incendii (mai multe informații AICI).

Proprietara terenului, Maria Cocoru, mătușa lui Petrică Băjenaru, un personaj cu foarte mare greutate în domeniul retrocedărilor, a fost de mai multe ori amendată pentru că taie și toaletează copaci fără aviz.

După ce a pierdut definitiv procesul, în octombrie 2022, pe motiv că nu a fost niciodată proprietarul sau administratorul acelei părți din Parcul IOR și deci nu poate contesta decizia de retrocedare, Primăria Sectorului 3 a făcut un apel la Primăria Capitalei, care a deținut terenul, să salveze cele 12 hectare.

Istoria retrocedării controversate a celor 12 hectare din Parcul IOR

Parcul IOR, care este amenajat încă din anul 1980, a pierdut în 2005 aproape 12 hectare, cuprinsă între bulevardele Liviu Rebreanu, Nicolae Grigorescu, Constantin Brâncuși și malul lacului. . Deși controversata retrocedare a terenului a fost contestată în instanță, situația nu a putut fi schimbată.

”Terenurile situate în Bucureşti, str. Liviu Rebreanu F.N sector 3, Lotul 71 – în suprafaţa de 112.399,19 mp și Lotul 16 – în suprafaţa de 10.127,43 mp au fost restituite în natură, pe vechiul amplasament, în proprietatea doamnei Maria COCORU în baza Dispoziţiei Primarului General – Adriean Videanu nr. 4333/18.05.2005, respectiv4334/18.05.2005″, se arăta într-un comunicat din 2013 al Primăriei Sectorului 3, care atunci a pus și panouri pe care scria că acolo este zonă retrocedată, după ce oamenii au reclamat gunoaiele adunate.

Primul proprietar ar fi fost un bărbat care la acea vreme avea 91 de ani. La scurt timp, acesta i-a cedat drepturile litigioase Mariei Cocoru.

În 2005, în timpul mandatului primarului Adriean Videanu, s-a decis, în Comisia pentru Legea 10, condusă la acea vreme de viceprimarul Ludovic Orban, punerea în posesie cu cele 12 hectare de teren din Parcul IOR a Mariei Cocoru.

Ulterior, Primăria Sectorului 3 a cerut în instanță anularea titlului de proprietate şi punerea în posesie pentru cele 12 hectare retrocedate din Parcul IOR. Primăria Sectorului 3 a obținut câștig de cauză la Curtea de Apel București, dar a pierdut definitiv procesul la Înalta Curte de Casație și Justiție, după mulți ani de judecată.


CITIȚI ȘI:

UPDATE | Incendiul din Parcul IOR a fost stins. A fost afectată o suprafață de aproape 4.000 mp

VIDEO | Peste o mie de oameni au protestat pentru salvarea zonei retrocedate din Parcul IOR. „Copacii sunt masacrați”

Liberalii din Sectorul 3 au început o acțiune de monitorizare a celor 11 hectare de teren retrocedate din Parcul IOR

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar