Prima pagină » Actualitate » Primarul Sectorului 2: Vom trăi în mizerie. Dăm amenzi chiar și pentru un chiștoc aruncat pe jos

Primarul Sectorului 2: Vom trăi în mizerie. Dăm amenzi chiar și pentru un chiștoc aruncat pe jos

„E nevoie şi de un minim de efort din partea fiecăruia pentru a păstra curăţenia. Dăm amenzi chiar şi pentru un chiştoc aruncat pe jos”, spune Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2.

“Cât timp nu ne deranjăm să mergem patru metri până la un coş, cât timp ne scoatem gunoiul din casă la cel mai apropiat coş stradal sau cât timp aruncăm pe lângă când e plin, vom trăi în MIZERIE. Nu ştiu voi, dar eu nu vreau şi nici nu accept asta. Continuăm să îi sancţionăm pe toţi cei care batjocoresc astfel Sectorul 2.

Dăm amenzi chiar şi pentru un chiştoc aruncat pe jos. Dăm amenzi până vom înţelege că pentru spaţiul public suntem toţi responsabili. Nu putem avea câte un angajat pentru fiecare om. Nu putem mătura din oră-n oră. E nevoie şi de un minim de efort din partea fiecăruia pentru a păstra curăţenia”, transmite primarul Sectorului 2.

În luna februarie s-au dat 500 de amenzi, în valoare de 500.000 de lei, pentru aruncarea deşeurilor pe spaţiile publice şi 150.000 de lei pentru maşini abandonate, spunea edilul acum ceva timp.

„Trebuie neapărat să facem curăţenie în Sectorul 2 şi o să facem acest lucru. Sigur, nu se întâmplă peste noapte. Nu o să avem după patru luni de mandat curăţenie cum ne-am dori cu toţii, dar curăţenia este un efort susţinut şi un efort pe care eu, cel puţin, îl voi face şi aveţi promisiunea mea că vom face curăţenie şi nu ne lăsăm până nu o să avem un Sector 2 curat”, preciza el.

TrashOut, aplicația prin care românii pot semnala când cineva aruncă gunoi ilegal

Românii pot semnala mai ușor zonele în care gunoaiele sunt aruncate la întâmplare. Mai multe ONG-uri au dezvoltat o aplicație care să vină în ajutorul celor care vor să reclame asemenea nereguli. Este nevoie doar de o imagine și de locația GPS, a anunțat ministrul Mediului, Tanczos Barna.

Cum funcționează TrashOut

„Dacă aveți un film sau o poză, puteți încărca într-un sistem informatic care se numește TrashOut – o aplicație care poate fi descărcată de pe internet și instalată pe telefon. Este un sistem informatic dezvoltat de mai multe ONG-uri, este sistemul pentru care am pregătit un protocol între Garda de Mediu și cei care l-au dezvoltat și administrează o platformă online prin care se urmărește ulterior fiecare pas de intervenție în cazul unei plângeri de genul acesta”, a detaliat Tanczos Barna la Digi24.

Recomandarea video

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
„Macron l-a trădat pe Merz și știe că va trebui să plătească”. Cum s-au inversat rolurile Franței și Germaniei în Uniunea Europeană
Cancan.ro
Marele absent de la înmormântare! Puțini se așteptau ca el să lipsească. În cea mai grea zi din viața ei, Mihaela Rădulescu a mai primit o lovitură dură de la viață
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
Imagini virale dintr-un avion aproape gol. Doar șapte români au zburat spre Londra
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Puțini îi știu numele, dar invenția ei a schimbat viața a milioane de femei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Cum și-a salvat Pământul apa de la distrugere totală în urmă cu 4,6 miliarde de ani