PRIMELE REACȚII ale liderilor sindicali din învățământ la oferta Guvernului: Greva va continua. Joi vom da un răspuns
Liderii sindicatelor din Învățământ au transmis primele reacții la „oferta finală” înaintată de Guvern la negocierile de miercuri seara. Executivul exclude creșterile salariilor profesorilor și propune în schimb carduri în valoare de 2500 de lei, sumă care ar urma să fie acordată în două tranșe până la finalul anului. În aceste condiții, cel mai probabil, greva va continua, spun liderii sindicali.
Joi, în jurul orei 12, reprezentanții dascălilor vor veni cu un răspuns final, după consultarea tuturor sindicatelor din Educație.
Marian Neacșu, șeful Secretariatului General al Guvernului a precizat miercuri seara că „acum nu poate avea loc o creștere salarială” și a prezentat oferta Executivului pentru dascăli. Varianta propusă de Executiv este acordarea unei sume de 1.000 de lei în luna iunie și 1.500 de lei în octombrie, pe un card pentru cariera profesională. Pentru personalul nedidactic va fi de 500 de lei în iunie și 500 de lei în octombrie.
„Este foarte clar în momentul acesta că, determinat de condițiile din PNNR, nu poate avea loc nicio creștere salarială. Colegii din învățământ sunt deja la maximul grilei, iar acest guvern este cel care a făcut posibil acest lucru. De asemenea, nu poate să fie vorba în momentul acesta de acordare de sporuri. S-a discutat foarte clar că, în noul program de guvernare după rotativă, prioritatea numărul unu va fi Educația”, a precizat Neacșu.
Liderii sindicali spun că implicarea negociatorilor din partea guvernului a fost una onestă și că a fost un pas înainte. „Nu știu însă dacă acest pas e unul suficient. Suntem pe muchie de cuțit”, au spus liderii sindicali.
Liderul sindicatului Alma Mater Anton Hadăr spune că „părerile sunt împărțite” în acest moment. Pe de altă parte, liderul FSLI Simion Hăncescu, precizează că în cazul învățământului preuniversitar greva va continua. De asemenea, liderul Federației Sindicatelor din Educație, Marius Nistor, afirmă că cel mai probabil greva va continua. Niciunul dintre cei trei lideri sindicali nu a înaintat un termen-limită pentru greva profesorilor.
”Mâine va fi grevă generală, iar colegii sunt cei care în momentul vor primi acel material informativ din partea noastră vor transmite ferm care va fi poziţia lor pentru perioada imediat următoare. Oricum, mâine va exista un răspuns”, a declarat Marius Nistor.
Întrebat dacă va fi respinsă oferta Guvernului, cât ar putea dura această grevă, el a răspuns că nu poate fi înaintat un termen limită.
“Nu poate să vă răspundă nimeni cât poate dura o grevă. Nimeni nu poate stabili acest lucru. Totul depinde de ofertele care vin din partea celor care au putere de decizie şi bineînţeles depinde de cei care au hotărât declanşarea grevei generale, respectiv membrii de sindicat. Acum vorbim şi de nemembri de sindicat. Ei sunt cei care vor decide dacă oferta este mulţumitoare sau nu. Nimeni altcineva. Vreau să fie un mesaj foarte clar, nu s-a luat aici vreo decizie privind încetarea vreunei acţiuni de protest, decizia revine strict membrilor de sindicat din toate unităţile de învăţământ şi ne-membrilor de sindicat. Aceasta este o acţiune de protest mai presus decât o creştere salarială. Vorbim de statutul celor care lucrează în sistem, numai colegii noştri se pot pronunţa”, a precizat Nistor.
În plus, liderul sindical a declarat într-o intervenție pentru Gândul că greva profesorilor – aflată în cea de-a treia zi – depășește deja problema legată de salarii, nemaifiind doar o grevă a liderilor de sindicat, ci a celor care lucrează în sistem și care și-au pierdut încrederea în cuvântul guvernanților. Acesta punctează că revolta angajaților din învățământ vine din faptul că 30 de ani vocea lor a fost ignorată și că cererile lor nu au fost niciodată luată în seamă de guvernanți.
Negocierile cu liderii celor trei federații din educație au început în jurul orei 17.30, cei trimiși la discuții fiind ministrul Educației, Ligia Deca, ministrul Muncii, Marius Budăi, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș și secretarul general al Guvernului, Marian Neacșu.