Primul clopoţel!
Câteva lucruri nu se schimbă radical, de la un an la altul, în lumea în care niciun sentiment nu mai e statornic: printre ele, emoţia primei zile de şcoală, alergătura după un buchet de flori pentru doamna învăţătoare şi, eventual, pentru doamna directoare, câteva zâmbete economisite din timpul vacanţei de vară – lunga vacanţă de vară! Maşini multe pe bulevardele principale ale Capitalei, aglomeraţie şi în alte zone ale ţării.
Doamna din colţ, care vinde flori zilnic, a deschis mai devreme azi, ca să apuce toţi părinţii să aleagă firul colorat mult dorit. Băiatul care merge pe trotineta electrică aproape că se împiedică de taximetriştii sau şoferii moderni de Uber care fac eforturi pentru ca toţi clienţii să ajungă la timp la destinaţie.
În blocurile noi de la marginea oraşului, aparatele de cafea s-au stins mai repede, lumina de veghe a rămas aprinsă doar, pe modul economic, în urma unor părinţi care încearcă, de atât de mult timp, să găsească un echilibru pentru cei mai mici, pe care i-au adus pe o lume care le face în permanenţă suprize. Şi pe care nu ştiu, nici părinţi, nici copii, să o înţeleagă cu adevărat.
Ne grăbim, mai e puţin, la 9.30 e festivitatea de deschidere a noului an şcolar, apoi ne putem preface normali, putem reveni la ritmul de fiecare zi, deşi va fi mai rău mâine, vom fi şi mai obosiţi mâine, când orele încep de la 8 sau de la 7.30, când nu ne vom mai permite nici un fel de întârziere sau stângăcie. Pedala pe acceleraţie, din nou! Semafoarele, în prima zi de şcoală, ţin cu cei mai mici şi se blochează pe roşu, pentru ca ei să mai poată fura, în autobuz sau în maşina părinţilor, cinci minute de somn. Vă amintiţi cele cinci minute furate de somn? Cele mai dulci, cele mai lungi cinci minute din viaţa oricărui copil!
Dar cum să facem să nu ne mai gândim, măcar pentru câteva clipe, ce va fi în clase anul acesta? Câţi miniştri se vor mai schimba? Câte idei – creţe, vorba mamelor care ne-au crescut – vor mai apărea în lista de aşa-zise priorităţi ale guvernanţilor? De câte ori se va mai modifica legea care îi ţine pe cei mici în priză, legea după care se fac manuale, se aprobă manuale, se scot din raft culegeri de matematică şi de limbă română?
Câţi profesori buni s-or mai fi titularizat la examenul din vara care tocmai ne-a scăpat printre degete, printre secunde de neatenţie? Şi câţi profesori fără niciun fel de pregătire or mai fi reuşit, şi de data asta, să păcălească sistemul şi să apară în faţa elevilor cu mai puţină pregătire în minte şi în suflet decât ar avea nevoie, pentru a învăţa pe alţii ceea ce nici ei nu ştiu?
Multe întrebări. Şi dor de doamna învăţătoare, îmi suflă fetiţa mea, îmbrăcată în alb-negru, aşa cum cere regulamentul şcolii, dar purtând în frunte, pentru totdeauna, Cerul cu albastrul lui. De Sfânta Ana, începe şcoala. Anul acesta. De Sfânta Ana, mai începe o lume pentru copiii noştri, care au încă în ochi naivitatea de a crede că va fi bine. Că mereu va fi bine. Ajută-i, Doamne! Să le fie, cu adevărat bine, în vieţile lor, în lumea lor, în ţara lor! Dacă nu cerem prea mult…
Citește și:
Cristian Buică, destinul artistului folk