Primul român condamnat la închisoare pentru zădărnicirea combaterii bolilor. „Bărbatul are dizabilități psihice”
Primul român judecat şi condamnat pentru zădărnicirea combaterii bolilor, buzoianul Matei Strugurel (37 de ani), merge la închisoare, după ce magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au respins apelul formulat la sentinţa de un an de închisoare cu executare. Este primul caz din România în care se aplică pedeapsa de închisoare cu executare pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Decizia instanței este definitivă.
Buzoianul Matei Strugurel, condamnat la un an de închisoare cu executare de Judecătoria Buzău, anul trecut. În luna aprilie 2020, Matei Strugurel a fugit din spital unde a fost internat pentru că tușea puternic. Testul pentru COVID-9 a ieşit negativ, dar medicii l-au diagnosticat cu TBC şi au hotărât să-l ţină sub supraveghere. Bărbatul a fugit, însă, din spital de frică să nu ia Covid-19.
Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au respins apelul formulat de acesta şi astfel, decizia de condamnare la un an de închisoare cu executare, dictată iniţial de Judecătoria Buzău, rămâne definitivă.
Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, bărbatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei sau considerarea ca executată a pedepsei principale cu închisoarea.
Totodată, el este obligat la plata a 550 de lei cheltuieli de judecată.
Avocatul Gheorghe Piperea: S-a produs o eroare judiciară foarte gravă
Potrivit Antena 3, avocatul Gheorghe Piperea a subliniat mai multe motive pentru care în acest caz s-a produs ”o eroare judiciară foarte gravă”:
„În mod ferm și categoric este o eroare judiciară foarte gravă. Din câte am citit, după ce a ieșit din detenția medicală, omul a fost testat negativ. Ceea ce înseamnă că în spital doar era suspect de covid, și nu era în realitate infectat. Ceea ce înseamnă că detenția respectivă era ilegală. Am înțeles că omul a fugit din spital pur și simplu pentru că s-a speriat să nu se îmbolnăvească de covid.
Codul nostru Penal spune că dacă evadezi, între ghilimele, dintr-o privare ilegală de libertate, nu există răspundere penală.
Înțeleg că omul are dizabilități psihice.În mod normal ar fi trebuit să se procedeze la o expertiză psihiatrică și dacă se ajungea la concluzia că e iresponsabil, atunci iresponsabilitatea conform Codului Penal este o cauză care înlătură caracterul penal al faptei.
Omul acela nu putea fi condamnat la pușcărie.”
Augustin Zegrean, despre cazul primului român trimis la închisoare pentru zădărnicirea combaterii bolilor
„Eu nu știu dacă legea și-a spus cuvântul sau judecătorul și-a spus cuvântul. În mod normal, dacă omul acesta suferă într-adevăr de o boală psihică, nu trebuia condamnat la închisoare pentru că în situația acestor oameni se dau altfel de pedepse, este internat într-un spital, este dus la tratament ș.a.m.d., deci nu poți să-i duci la închisoare pe oameni care suferă de boli psihice care îi fac iresponsabili pentru faptele lor”, a declarat Augustin Zegrean.
Întrebat dacă ar putea fi acesta un dosar de grațiere, Augustin Zegrean a adăugat: „Sigur că Președintele țării ar putea să facă un gest de clemență pentru omul acesta și n-ar face altceva decât să facă un gest nu numai de clemență, un gest de justiție, un gest de dreptate. Omul acela nu are ce să caute la penitenciar, omul acela trebuie dus la spital dacă este bolnav și să fie tratat. Știu judecătorii ce trebuie să facă cu el, de ce au făcut asta ar fi bine să explice cineva. Ar putea CSM să întrebe acolo la judecătorul care a dat această soluție”, a spus Augustin Zegrean la B1 TV.