Primul transplant de rinichi de la un animal la om, testat cu succes. Ce ar putea însemna pentru viitorul transplanturilor de organe
Pentru prima dată, un rinichi de porc a fost transplantat la un om, fără a declanșa respingerea imediată a sistemului imunitar al destinatarului, un progres potențial major care ar putea ajuta în cele din urmă la atenuarea unei penurii grave de organe umane pentru transplant.
Destinatarul a fost un pacient aflat în moarte cerebrală, cu semne de disfuncție renală, a cărui familie a consimțit experimentul, au declarat cercetătorii pentru Reuters.
Rinichiul, ataşat la vasele de sânge din partea superioară a piciorului, în afara corpului, a început să funcţioneze normal, producând urină şi creatinină, „aproape imediat”, conform doctorului Robert Montgomery, directorul Institutului de transplanturi Langone din cadrul N.Y.U, notează sursa citată. Procedura a fost efectuată în septembrie.
Timp de trei zile, noul rinichi a fost atașat de vasele de sânge și menținut în afara corpului ei, oferind cercetătorilor acces la acesta.
Rezultatele testelor privind funcția rinichiului transplantat „păreau destul de normale”, a spus chirurgul transplant Dr. Robert Montgomery, care a condus studiul.
În Statele Unite, aproape 107.000 de persoane așteaptă în prezent transplanturi de organe, inclusiv peste 90.000 care așteaptă un rinichi, potrivit United Network for Organ Sharing.
Timpii de așteptare pentru un transplant de rinichi este în medie de trei până la cinci ani
Cercetătorii lucrează de zeci de ani la posibilitatea utilizării organelor animale pentru transplanturi, dar s-au împiedicat de respingerea imediată de către corpul uman.
Porcul modificat genetic, supranumit GalSafe, a fost dezvoltat de unitatea Revivicor a United Therapeutics Corp. A fost aprobat de Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente în decembrie 2020.
Alți cercetători analizează dacă porcii GalSafe pot fi surse de orice, de la valve cardiace la grefe de piele pentru pacienții umani.
Experimentul de transplant renal din NYU ar trebui să deschidă drumul pacienților cu insuficiență renală în stadiu final, posibil în următorul an sau doi, a spus Montgomery, el însuși beneficiar de transplant de inimă. Aceste studii ar putea testa abordarea ca o soluție pe termen scurt pentru pacienții cu afecțiuni critice, până când un rinichi uman devine disponibil.
Cercetătorii au lucrat cu eticieni medicali, experți juridici și religioși pentru a examina conceptul înainte de a solicita unei familii acces temporar la un pacient aflat în moarte cerebrală, a spus Montgomery.