Primul tronson din Autostrada Nordului a fost AVIZAT / Anunțul făcut de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioşteanu
Proiectul pentru realizarea Variantei de Ocolire Gura Humorului, parte a Autostrăzii Nordului, a fost avizat în Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor. Anunțul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioşteanu.
Proiectul prevede, printre altele:
- 10 km lungime traseu
- 2 benzi pe sens
- 2 noduri rutiere
- 8 poduri și pasaje
- 13 podețe
- iluminat public
„Această variantă ocolitoare va fi construită la nivel de drum de mare viteză, fiind un sector aferent Lotului 3 al Drumului Expres Baia Mare – Suceava, iar amplasamentul traseului se va afla pe raza județului Suceava și va traversa UAT-urile Gura Humorului, Frasin și Păltinoasa”, precizează Scrioşteanu.
Finanțarea, făcută din fonduri europene nerambursabile
Prin realizarea acestei centuri ocolitoare a orașului Gura Humorului, se vor obține:
- reducerea timpului de tranzitare pe DN17 (E576) al orașului
- descongestionarea traficului aferent intrărilor și ieșirilor
- îmbunătățirea traficului de tranzit național, de mărfuri și persoane
Sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile prin intermediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, din cadrul Programului Transport.