Primul zbor direct București-New York după 20 de ani, patru zboruri pe săptămână. Cine operează cursele, care sunt avantajele
This browser does not support the video element.
După două decenii, românii pot zbura din nou direct spre Statele Unite, nu cu Tarom, ci cu o companie privată. Primul zbor București (Henri Coandă) – New York (Kennedy), a fost inaugurat vineri. Aeronava a decolat cu întârziere de 40min de pe Aeroportul Otopeni, ca urmare a procedurilor de securitate, dar întâzierea este rezonabilă pentru că evită escalele la Istanbul, Varșovia sau Amsterdam, cu riscurile dde rigoare, cum ar fi întâzierea sau pierderea bagajelor.
Între București și Metropola Americană vor fi patru curse pe săptămână,
Compania Tarom mai zboară doar pe Continent
Compania aeriană de stat operează doar prin Europa. Ultimul zbor al unei aeronave TAROM peste ocean a avut loc în toamna lui 2003. Aproape 100 de pasageri și-au cumpărat bilete pentru primul zbor direct peste ocean după 20 de ani. Avem familia, acolo, sora. Să vedem. Ne poate da. Nu ne-am propus. Am luat doar dus. Stăm că avem dublă cetățenie.
O întâziere acceptabilă, susțin pasageriiOamenii sunt bucuroși că au scăpat de stresul escalei.
O cursă via Istanbul îți făcea cu o oră jumate în plus, apoi încă 2h în plus. Dar era vorba de stresul de a prinde avionul celălalt, de faptul că trebuie să te dai jos să te urci din nou un avion…
Un alt avataj este că nu mai există riscul să îți întârzie bagajele la escală și să pierzi cursa.