Prima pagină » Actualitate » Cele mai importante probe din dosarul milionarului Victor Micula au dispărut fără urmă. Afaceristul este judecat împreună cu patru polițiști

Cele mai importante probe din dosarul milionarului Victor Micula au dispărut fără urmă. Afaceristul este judecat împreună cu patru polițiști

Cele mai importante probe din dosarul milionarului Victor Micula au dispărut fără urmă. Afaceristul este judecat împreună cu patru polițiști

Cea mai importantă parte din dosarul în care milionarul Victor Micula este judecat de magistrații Tribunalului Bihor în dosarul în care este acuzat că ar fi accesat, fără drept, baza de date a Polției, s-ar fi îmbrăcat în polițist și chiar ar fi condus, singur, o autospecială a Poliției Rutiere, a dispărut fără urmă. Lipsa documentului a fost constatată chiar de către judecător, la termenul din data de 9 august. Au fost deja demarate verificări, însă, deocamdată, volumul care lipsește pare că a intrat în pământ.

Magistratul care judecă dosarul în care omul de afaceri orădean Victor Micula este acuzat că a accesat în mod ilegal baza de date a poliției, dar și că a participat, în mod ilegal, la o percheziție, în timp ce purta uniformă de polițist și chiar a condus, prin oraș, o autospecială a IPJ Bihor, care avea inclusiv sirena pornită, a descoperit, la termenul din data de 9 august, că dosarul este incomplet.

Judecătoarea Veronica Ioniță, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bihor, a declarat, pentru Gândul, că, la termenul din data de 9 august s-a constatat că de la dosarul cauzei lipsește volumul care conține declarațiile date de martori. Ca urmare, judecătorul a dispus ca hârtiile să fie căutate și a dat termen pentru data de 2 septembrie.

„Încă nu luăm în calcul faptul că actele au fost furate. Probabil că după ce au fost solicitate de una dintre părți pentru studiu, au fost anexate, din greșeală, la alt dosar”, a spus judecătoarea Ioniță.

Aceasta a spus că volumul respectiv a fost deja căutat la Secția penală a Tribunalului, unde ar fi trebuit să fie, însă a fost de negăsit. Ca urmare, căutările au fost extinse și la alte secții ale Tribunalului Bihor.

Dosarul va fi reconstituit

Veronica Ioniță, care, pe lângă atribuțiile de purtător de cuvânt, este și șefa Secției penale, iar arhiva este una dintre responsabilitățile sale, a mai spus că, în cazul în care după finalizarea verificărilor volumul lipsă nu va fi găsit, va fi notificată unitatea de parchet competentă. În același timp, datele vor fi reconstituite, mai ales că întreg conținutul dosarului există, scanat și filmat, la Serviciul Anticorupție Bihor, care, de altfel, a fost structura de poliție judiciară care a instrumentat dosarul și care, sub coordonarea procurorilor, a adunat probele ce au condus, în final, la trimiterea în judecată a lui Victor Micula și a mai multor polițiști care l-au ajutat.

„Toate persoanele care au făcut solicitare pentru studierea dosarului sunt trecute într-un registru, iar aceste persoane nu pot fi foarte multe. Totuși, nu cred că cineva a plecat cu ele, ci că, mai degrabă, s-a făcut o greșeală”,a spus judecătoarea Veronica Ioniță.

Procurorii care au întocmit rechizitoriul au arătat că Victor Micula a început să aibă relaţii în rândul poliţiştilor orădeni încă din 2014, pe când avea doar 19 ani, şi când “i s-a încredinţat de poliţişti o autospecială de poliţie (posibil a Biroului Rutier), pe care a condus-o singur pe raza municipiului Oradea (zona cartierul Nufărul – Bulevardul Cantemir) cu semnalele acustice pornite, îmbrăcat în uniformă de poliţist”, ca şi cum ar fi fost într-o acţiune.

Micula a plecat în Elveția

În perioada 2017-2018, după ce şi-a înfiinţat propria firmă de protecţie şi pază, Micula şi-a amplificat legăturile cu angajații Ministerului Afacerilor Interne, mai ales cu poliţiştii care activează în domeniul ordinii publice. Procurorii au mai arătat că “influenţa sa asupra poliţiştilor a ajuns să fie de notorietate”, în condițiile în care acesta a exploatat “slăbiciunile morale ale poliţistilor”.

Anchetatorii au solicitat arestarea preventivă a lui Micula, însă cererea a fost respinsă, pe rând, de Tribunalul Bihor și Curtea de Apel Bihor. Mai mult, magistrații nu i-au impus lui Micula nicio interdicție, motiv pentru care acesta a plecat imediat din țară și s-a stabilit pe teritoriul Elveției.

Victor Micula a fost trimis în judecată alături de patru poliţişti, iar actul de acuzare şi dosarul cu probele împotriva lor au fost înaintate Tribunalului Bihor, fiind, în prezent, la Camera preliminară a instanţei.

Recomandarea video

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
EXCLUSIV Dispare rețeta de la medicul de familie. O nouă platformă din Sănătate va fi funcțională din august, anunță ministrul Rogobete
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Capelă din București cu figuri legionare: o treime din suma pentru picturi, acoperită de stat. Ce spune Secretariatul pentru Culte
Cancan.ro
Prognoza meteo pentru miercuri, 24 decembrie 2025. Cum va fi vremea în toată țara, în Ajunul Crăciunului
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?