PROBLEME la emiterea rovinietelor și peajelor. Precizările CNAIR, cu privire la perioada deficiențelor
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a informat vineri, prin intermediul unui comunicat, că emiterea rovinietelor și peajelor prin sistemul SIEGMCR ar putea fi îngreunată duminică, 12 februarie 2023, în intervalul orar 00:00 – 01:00, ca urmare a unor lucrări de upgrade ale sistemului de comunicații central.
De asemenea, activitatea de emitere a rovinietelor și peajelor ar putea fi chiar întreruptă pentru perioade scurte de timp.
Totodată, potrivit sursei citate, poate fi afectat și traficul vehiculelor prin punctele de trecere a frontierei.