Procurorii anticorupție redeschid dosarul DNA care viza Ferma Dacilor, clasat în martie 2023. ISU Prahova, chermeză la pensiune în 2019
DNA va redeschide dosarul care viza modul în care funcționa Ferma Dacilor fără autorizație de incendiu, clasat în martie 2023, după ce pensiunea a ars din temelii marți, au declarat pentru G4Media surse judiciare.
În 2019, la pensiunea care a ars a fost organizata o masă de protocol oferită chiar de conducerea Inspectoratului Județean de Urgență (ISU) Prahova, potrivit acelorași surse. În 2020, pensiunea a fost amendată pentru că funcționa fără autorizație de securitate la incendiu.
ISU Prahova a anunțat oficial marți, după incendiu, că la Ferma Dacilor ”a fost efectuată o verificare pe fond în anul 2019, fiind identificate 6 nereguli, dintre care una a fost remediată pe timpul controlului și au fost aplicate 6 avertismente. La momentul verificării nu au fost puse la dispoziția inspectorilor documente din care să rezulte momentul punerii în funcțiune, pentru a se stabili necesitatea solicitării și obținerii avizului/autorizației de securitate la incendiu”. Secția militară a DNA a clasat dosarul în martie 2023, potrivit G4Media.
Anchetă criminalistică după incendiul de la Ferma Dacilor
De altfel, conducerea Inspectoratului General al Poliției Române a dispus trimiterea unei echipe de specialiști din cadrul Institutului Național de Criminalistică, pentru a sprijini ancheta după incendiul de la pensiunea din Tohani.
Surse Gândul au făcut o dezvăluire șocantă, în exclusivitate, incendiul devastator de marți dimineață fiind „anunțat” de un alt incendiu, de proporții reduse, care ar fi izbucnit în în bucătăria pensiunii „Ferma Dacilor”. Mai mult, în ceea ce privește instalația electrică a pensiunii, ar fi fost mai mereu „probleme”.
Cel puțin cinci persoane au murit și alte trei sunt date dispărute cu șanse minime de supraviețuire într-un incendiu masiv care a cuprins marți dimineață pensiunea Ferma Dacilor din Tohani, județul Prahova. Un alt adult și doi copii sunt dispăruți. Pensiunea, care nu avea autorizație de incendiu, a ars în întregime. La momentul la care au ajuns pompierii, persoanele de la parter reușiseră să iasă din imobil.