Procurorii DNA, la ISU Dâmbovița. Se ridică documente în cazul „Crevedia”

Publicat: 30 08. 2023, 09:14

La primele ore ale zilei de miercuri, 30 august, procurori militari de la Direcția Națională Anticorupție au descins la ISU Dâmbovița.

DNA ridică documente în dosarul deschis după exploziile de la Crevedia.

DNA investighează fapte de abuz în serviciu

După cum se știe, procurorii DNA investighează fapte de abuz în serviciu în cazul „Crevedia”.

Concret, anchetatorii încearcă să identifice din documente funcţionarii din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă care au atribuţii de control în zona respectivă.

Două persoane au murit, iar alte 56 au fost rănite în urma exploziilor de la stația GPL din Crevedia, care nu ar fi avut autorizație de funcționare din anul 2020.

Direcția Națională Anticorupție a anunțat că au fost deschise două dosare de urmărire penală în acest caz, premierul Marcel Ciolacu a declarat că toți vinovații vor suporta rigorile legii, iar Raed Arafat – șeful Departamentului pentru Situații de Urgență – a spus că „nu a fost respectată legislația, nu au fost respectate condițiile” (informații detaliate AICI).

La solicitarea GÂNDUL, Marius Ionuț Voineag, procurorul-șef al DNA, a explicat, ÎN EXCLUSIVITATE, motivele pentru care sunt deschise, în acest moment, două dosare de urmărire penală.

„Primul dosar a fost deschis cu privire la activitatea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), în legătură cu verificările și controlul efectuat de către cei de la inspectorat, în anul 2020, la stația GPL din Crevedia. Fiind vorba de militari, dosarul va fi instrumentat de Secția Militară din DNA.

Al doilea dosar vizează civilii. Este vorba despre funcționari din UAT-urile de la Dâmbovița. Duminică, 27 august, s-a dispus – prin ordonanță – ridicarea de documente de la aceste instituții”, a precizat șeful DNA, în exclusivitate pentru Gândul.

Urmărirea penală se desfășoară ”in rem”, ceea ce înseamnă că, deocamdată, „nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat”.

Pe rolul Direcției Naționale Anticorupție au fost înregistrate două dosare penale, formate în urma sesizărilor din oficiu, având ca obiect săvârșirea de către funcționari publici a unor presupuse infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în legătură cu autorizarea stației GPL din localitatea Crevedia, județul Dâmbovița, unde în cursul zilei de 26 august 2023 au avut loc două explozii.

Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzații împotriva unei/unor persoane, ci are doar semnificația instituirii cadrului procesual care permite strângerea de probe necesare pentru a evalua dacă s-a produs ori dacă nu s-a produs vreo faptă ce ar intra sub incidență penală”, au transmis reprezentanții DNA.

Ancheta, coordonată de temutul procuror Marius Iacob

Prima explozie de la stația GPL din Crevedia, județul Dâmbovița, a avut loc sâmbătă –  26 august -, și a fost urmată de o explozie mult mai puternică, chiar în timpul intervenției pompierilor.

Doi oameni din Crevedia au murit și alte 56 de persoane au fost rănite, dintre care 39 de pompieri, doi polițiști și doi jandarmi. Dintre pacienții rămași internați, cu arsuri și traumatisme, 12 au fost până acum transferați la clinici din străinătate.

Ancheta a fost preluată de Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind coordonată de procurorul Marius Iacob, care a instrumentat incendiile de la Maternitatea Giulești și Piatra Neamț, dar și cazul Elodia. (mai multe detalii AICI)

CITEȘTE ȘI:

SURSE. DNA a deschis un dosar penal privind posibile fapte de corupţie în cazul exploziei de la Crevedia

PERCHEZIȚII la Primăria Crevedia, sediul firmei Flagas și domiciliile administratorilor. Procurorul general: „Se fac audieri la sediul IGPR”

EXCLUSIV | Pompierii răniți la Crevedia și Raed Arafat vor fi audiați. Detalii despre dosarul deschis la Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel

VIDEO EXCLUSIV | Dezvăluiri cutremurătoare ale fiului celor doi soți morți la Crevedia. „Mama a văzut gaz mult în curte. Nu a apucat să ajungă la ușă”

VIDEO EXCLUSIV | Mărturiile oamenilor care au văzut infernul de la Crevedia și au simțit cum ard hainele pe ei. ”A fost iadul pe pământ”

EXPLOZIA de la Crevedia. 15 pompieri continuă să răcească cisternele de GPL / Zona, supravegheată permanent