Produs comercializat de Mega Image, scos de la vânzare după ce s-a detectat prezența un pesticid. Precizările ANSVSA

Publicat: 13 05. 2024, 16:38
Actualizat: 13 05. 2024, 16:40
FOTO - Caracter ilustrativ

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a emis o alertă alimentară privind un produs care conține pesticid, fiind comercializat în rețeaua Mega Image. Produsul respectiv a fost retras deja din magazine.

Este vorba despre „Gaea – Ulei de măsline extravirgin pentru salată 500 ml”, cu numărul de lot L4009, având data de expirare Iulie 2025.

„Retragerea produsului de pe piață și rechemarea acestuia de la consumatori au fost declanșate la solicitarea furnizorului, urmând principiul precauției de contaminare încrucișată cu un alt lot la care s‐a detectat prezența pesticidului „clorpirifos”. Menționăm ca lotul L4009 cu termenul de valabilitate: Iulie 2025, nu s‐a detectat pesticidul „clorpirifos”, au transmis reprezentanții ANSVSA.

Clienții are au cumpărat acest produs sunt rugați să nu îl consume și să îl distrugă sau să meargă în magazinele de unde l-au cumpărat, pentru a-l returna. Pentru a primi banii înapoi, trebuie să prezentați bonul fiscal. Consumatorii sunt rugați sa returneze produsul cu datele menționate mai sus, până la data de 24 mai 2024.

„Considerând că sănătatea consumatorilor este cea mai importantă, Mega Image solicită clienților să nu consume produsele cu loturile menționate și roagă cu amabilitate să le distrugă sau să le returneze la punctul de vânzare din care s-a achiziționat produsul. Este necesară prezentarea bonului fiscal. Consumatorii sunt rugați să returneze produsul cu datele menționate mai sus până la data de 24.05.2024. Le cerem scuze clienților noștri pentru neplăcerea creată și îi asigurăm că monitorizăm permanent calitatea și siguranța produselor noastre”, au transmis reprezentanții Mega Image.