Profesionalism la stat. Șefa OPC Iași, nota 2,40 la concursul pentru funcția de director! Și tot a rămas în funcție!
Caz incredibil la Iași, care arată încă o dată cât de jos este nivelul profesional în anumite instituții de stat. Monica Elena Pintilie a participat la concursul organizat pentru funcția de director al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) – Regiunea Nord-Est Iași și a luat nota 2,40, cu, atenție, 1 punct acordat din oficiu!
De menționat și că singurul ei contracandidat pe acest post nu s-a mai prezentat și la proba scrisă.
Numită prin delegare, rămâne pe funcție
Ca să câștige concursul la care a „alergat” singură și tot a terminat pe 2, Monica Elena Pintilie trebuia să obțină măcar nota 7, scrie 7iasi.ro.
Numită pe funcție prin delegare în luna iunie, cu sprijin de la PSD, Monica Elena Pintilie rămâne pe funcție până la expirarea delegației, deși a picat acest examen.
Monica Diana Pintilie a participat la concursul desfășurat la sediul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor pentru ocuparea funcției publice vacante de comisar-șef grad II la șefia Regionalei Nord-Est. Actualul șef-interimar al CRPC Regiunea Nord- Est Iași și-a depus dosarul în data de 25 august 2022. În urma examenului, a obținut 24 puncte (nota 2,40) și a fost declarată respinsă. Pentru a putea promova examenul, avea nevoie de nota 7.
De precizat că la examenul desfășurat la sediul Autorității și-a mai depus dosarul și o a doua persoană, însă aceasta nu s-a mai prezentat la proba scrisă. Astfel, Monica Diana Pintilie a fost singurul candidat. Însă, nici acest lucru nu a fost suficient, aceasta nereușind să promoveze proba, punctează colegii de la 7iasi.ro.
Altfel, Monica Diana Pintilie este comisarul care a amendat o librărie pentru că vindea o carte pentru copii care conținea greșeli gramaticale. Însă erorile gramaticale erau folosite intenționat de către autorii cărții pentru particularizarea unui personaj literar, astfeș că, în instanță, judecătorii au anulat amenda.