PROFESOR la „Politehnica” din Bucureşti, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită
Procurorii anticorupție au mai finalizat un dosar care vizează un cunoscut cadru universitar. Profesorul Cristian Florian Dincă, de la Universitatea „Politehnica”, din Bucureşti, a fost trimis în judecată într-un dosar în care este acuzat că a primit mită în legătură cu mai multe proiecte finanţate din fonduri nerambursabile.
Profesorul Cristian Florian Dincă a fost trimis în judecată sub control judiciar.
De unde a luat bani profesorul Dincă
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii de la Secţia de Combatere a Corupţiei au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a profesorului Dincă, director al Departamentului de Producere şi Utilizarea Energiei din cadrul Universităţii Politehnica, pentru comiterea a două infracţiuni de luare de mită, în formă continuată (34 acte materiale).
Procurorii susţin în rechizitoriu că, în perioada august 2020 – februarie 2023, Dincă ar fi pretins şi primit de la două persoane suma totală de 161.370 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu ca responsabil în cadrul proiectelor finanţate din fonduri nerambursabile „Asociat-474 PED/2020”, „Hybrid Solvent”, „In-No-Plastic”, „Dezvoltarea de solvent”, „Cap soft”, derulate în cadrul Universităţii Politehnica.
„Banii respectivi reprezentau aproximativ jumătate din indemnizaţia pe care cele două persoane ar fi primit-o în contextul menţionat mai sus, în calitate de angajate în cadrul proiectelor respective„, au explicat anchetatorii.
Conform DNA, la data de 2 martie, potrivit unei înţelegeri anterioare, Cristian Florian Dincă ar fi primit de la una dintre cele două persoane suma de 6.000 de lei, reprezentând tranşa aferentă salariului primit de aceasta în luna februarie 2023, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.