Profesorul Aurel Ardelean, rector fondator al Universităţii „Vasile Goldiş” din Arad, comemorat la trei ani de la moartea sa

Publicat: 26 12. 2021, 13:57
Actualizat: 27 12. 2021, 13:06
Profesorul Aurel Ardelean | Foto - aradon.ro

Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a anunțat, duminică, o comemorare dedicată profesorului Aurel Ardelean, cel care a fost rectorul fondator al instituţiei, la trei ani de la moartea acestuia.

Prof. univ. dr. Aurel Ardelean a murit la vârsta de 82 de ani, pe 26 decembrie 2018. Potrivit reprezentanților universității „Vasile Goldiș”, acea zi a fost una tristă pentru întreaga comunitate academică din Arad.

Descris drept un om ”providențial”, profesorul Aurel Ardelean a fost cel care a ” îndeplinit visul arădenilor de a avea învăţământ superior” în oraș, așa cum își dorea Vasile Goldiș la începutul veacului trecut, chiar în Parlamentul de la Budapesta.

”26.12.2018. O zi tristă pentru comunitatea academică arădeană, când ne-a părăsit rectorul fondator al Universităţii de Vest «Vasile Goldiş» din Arad, prof. univ. dr. Aurel Ardelean. Omul providenţial care a îndeplinit visul arădenilor de a avea învăţământ superior în oraşul nostru, cerut de Vasile Goldiş, la începutul veacului trecut, în Parlamentul de la Budapesta. De aceea, nu întâmplător, ctitorul României Mari, Vasile Goldiş, a devenit patronul spiritual al Universităţii de Vest «Vasile Goldiş» din Arad”, a transmis, astăzi, Universitatea din Arad.

Profesorul Aurel Ardelean, o carieră impresioanantă, dedicată biologiei

Profesorul Aurel Ardelean a urmat cursurile Facultății de Biologie, Universitatea ”Babeş Bolyai”, Cluj-Napoca (1962). A fost doctor în ştiinţe biologice, activând în învăţământul preuniversitar – dintre care nu mai puțin de 15 ani ca inspector şcolar de specialitate. Din 1980, după doctorat, Aurel Ardelean a predat ”Botanică agricolă” la Universitatea de Agronomie şi Medicină Veterinară din Timişoara.

În legislatura 2004-2008, Aurel Ardelean fost senator și membru al Comisiei pentru Învăţământ, Tineret şi Sport a Senatului României. Totodată, fost profesor universitar, în domeniul botanicii, botanicii farmaceutice şi a biologiei celulare în cadrul Facultăţilor de Biologie, Medicină şi Farmacie ale Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.

Începând cu anul 2001, Aurel Ardelean a condus doctorate în domeniul biologiei la Universitatea din Oradea, iar din anul 2009 a condus Şcoala Doctorală de Biologie din cadrul Universităţii de Vest ”Vasile Goldiş” din Arad.

Aurel Ardelean a fost preşedintele Fundaţiei pentru Biologie celulară şi moleculară din România, dar şi preşedintele Societăţii Române de Biologie.

Citește și: