Profesorul Nicolae Noica, analiza cutremurelor din România. Când ar putea veni un seism catastrofal și la noi
Profesorul Nicolae Noica, inginer constructor și fost ministru al Lucrarilor Publice și Amenajării Teritoriului (MLPAT), cel care a decis clasificarea clădirilor cu risc seismic (celebra bulină roșie) a făcut o estimare a perioadei în care România ar putea fi lovită de un cutremur puternic.
„În 10 noiembrie 1940 a fost cutremur, la 40 de ani, a avut loc cutremurul din 1977 și atunci ne-am întors și am observat că în cazul cutremurelor din 1818 și 1830 am avut același fenomen.
Grupe de două cutremure se petrec la un anumit interval. Din grafice rezultă că un cutremur posibil la noi ar fi după anul 2035 – 2040”, a declarat profesorul Nicolae Noica la Antena 3.
„Dar asta nu înseamnă că administrația noastră să se culce pe o ureche și să nu ia măsuri. Am avea posibilitatea ca până atunci să aducem într-o stare corespunzătoare o bună parte din clădirile noastre”, a mai declarat Nicolae Noica.
Marius Marinescu, de profesie inginer constructor: „Un cutremur în București ar produce 6.500 de morți”
În ceea ce privește catastrofa recentă din Turcia, fostul senator Marius Marinescu, de profesie inginer constructor, este de părere că multe clădiri din Turcia care s-au prăbușit la marele cutremur au fost construite fără respectarea normelor.
Din nefericire, catastrofa din Turica și Siria se poate întâmpla și la noi, în București, unde sunt foarte multe clădiri vechi extrem de șubrede, dar și blocuri construite după 1990, la care unii dezvoltarori „au făcut rabat la proiectul de siguranță”, potrivit lui Marius Marinescu.
„Cele mai multe blocuri care s-au prăbușit în Turcia nu au avut o structură bună, nu au fost consolidate, era de așteptat să se prăbușească multe dintre ele. Se poate observa că nu au o structură de calitate acele clădiri. Dar, Doamne ferește, la fel se poate întâmpla și la noi, în Capitală. Sunt și la noi blocuri construite după 1990 care nu respectă regulile de siguranță, pentru că unii dezvoltatori au vrut să se îmbogățească și au făcut economie la materiale de calitate și rabat la proiectul de siguranță. Pe de altă parte, sunt blocurile din centrul orașului, cele construite în perioada interbelică, care sunt foate șubrede, iar un raport al lui Nicușor Dan arată că în cazul unui cutremur precum cel din 1977 am avea în București 6.500 de morți și peste 16.000 de răniți grav”, a declarat, pentru Gândul, Marius Marinescu, care a participat la salvarea răniților la cutremurul din 1977.