Prima pagină » Actualitate » Prognoză meteo specială pentru București. Vremea se SCHIMBĂ radical în Capitală

Prognoză meteo specială pentru București. Vremea se SCHIMBĂ radical în Capitală

Prognoză meteo specială pentru București. Vremea se SCHIMBĂ radical în Capitală

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o prognoză meteo specială pentru Capitală. După câteva zile în care aerul din București a fost respirabil, canicula revine în forță în România. 

Așadar, în intervalul 28.07.2024 ora 10:00 – 29.07.2024 ora 09:00, în zona muncipiului București, vremea va deveni caniculară, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități, condiții în care disconfortul termic va fi accentuat. Temperatura maximă va fi de 35…36 de grade, iar cea minimă de 17…20 de grade.  Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Și în intervalul 29.07.2024 ora 10:00 – 30.07.2024 ora 10:00, vremea se va menține caniculară și disconfortul termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate spre seară și la începutul nopții când va crește probabilitatea pentru perioade cu manifestări specifice instabilității atmosferice, respectiv averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade, iar cea minimă va fi de 17…19 grade.

Cod galben de temperaturi extreme în România

Meteorologii de la Administrația Națională de Meterologie au emis cod galben de temperaturi extreme în România.

Potrivit ANM, în zilele de 28 și 29 iulie, în Oltenia și în cea mai mare parte a Munteniei se vor înregistra temperaturi mai ridicate decât cele normale pentru această dată, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 34…37 de grade, mai ridicate luni (29 iulie) în sudul Olteniei.

Notă: caniculă și disconfort termic accentuat vor fi duminică (28 iulie) și în Banat, Crișana, estul Munteniei, în Moldova și pe alocuri în Transilvania, unde se vor înregistra maxime de 35…36 de grade, dar luni (29 iulie), în aceste regiuni, valorile termice nu vor mai depăși 32…33 de grade.

Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de ani, când lucra ca reporter pentru un ziar săptămânal. ... vezi toate articolele

Citește și