Prima pagină » Actualitate » UPDATE – Dacian Cioloș și-a depus mandatul de președinte al USR, dar a anunțat că rămâne în partid. Cătălin Drulă preia conducerea interimară

UPDATE – Dacian Cioloș și-a depus mandatul de președinte al USR, dar a anunțat că rămâne în partid. Cătălin Drulă preia conducerea interimară

UPDATE - Dacian Cioloș și-a depus mandatul de președinte al USR, dar a anunțat că rămâne în partid. Cătălin Drulă preia conducerea interimară

Programul politic propus de Dacian Cioloş nu a fost votat de conducerea USR, președintele formațiunii politice urmând să susțină, luni, la ora 18.00, o conferință de presă după ce și-a depus mandatul.

UPDATE – Liderul USR, Dacian Cioloș, și-a depus mandatul de președinte al formațiunii și anunță că rămâne în partid, au declarat surse din interiorul USR.

„Dacian (Cioloș – n.r.) ne-a anunțat că-și depune mandatul, dar rămâne în partid”, au declarat pentru Mediafax surse din conducerea USR.

Cioloș a cerut votul membrilor Biroului Național al USR, însă documentul a fost respins cu 14 voturi „împotrivă” și 11 „pentru”. La ora 18.00 Dacian Cioloș are programată o declarație de presă.

UPDATE 2 – Cătălin Drulă va asigura conducerea interimară a USR, după ce Dacian Cioloş şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al partidului, Ionuţ Moşteanu.

„(…) Cătălin Drulă preia interimar – vicepreşedintele cu cel mai mare număr de voturi de la congres. E un moment complicat, dificil pentru partid şi îmi pare rău că s-a ajuns aici atât de repede după Congresul de anul trecut şi alegerea preşedintelui. Am încredere în înţelepciunea colegilor mei. E important în momentele acestea să rămânem uniţi. Partidul are încă multe de spus”, a precizat el pentru Antena 3.

Purtătorul de cuvânt al USR a menţionat că Dacian Cioloş va rămâne în partid.

„Dacian Cioloş rămâne în partid. A făcut foarte multe pentru politica din România, pentru politica europeană şi va face multe în continuare, cu siguranţă. (…) Dacian Cioloş ne-a confirmat acest lucru, că va depune eforturi pentru a ţine partidul unit şi am încredere în acest lucru. (…) Dacian Cioloş şi-a depus mandatul de preşedinte. Chiar a spus că rămâne în partid şi că face apel către colegi să rămânem uniţi”, a spus reprezentantul USR.

Moşteanu a mai declarat că nu se cunoaşte deocamdată data următorului congres, pentru alegerea noului preşedinte.

Potrivit acestuia, propunerea făcută de Dacian Cioloş privind constituirea unor comisii din care să facă parte şi reprezentanţi ai societăţii civile nu era în concordanţă cu prevederile statutului actual.

„Nu au fost propuse nume şi nici măcar modul detaliat de constituire a acestor comisii. (…) Această propunere excede baza statutară după care funcţionează USR. În USR, deciziile sunt luate de organele statutare: Birou Naţional, Comitet Politic, Congres. Nu am respins nicio secundă consultarea cu societatea civilă şi specialiştii sectoriali (…), dar deciziile vor fi luate de forurile statutare. (…) Dacă formalizezi o astfel de comisie, din afara partidului, în momentul în care face nişte propuneri şi partidul le respinge, deja creează o mare problemă şi o mare animozitate”, a a mai spus  el.

Președinția USR va fi preluată de Cătălin Drulă, având în vedere că este vicepreședintele USR care a obținut cel mai mare număr de voturi la Congresul USR PLUS din 3 octombrie 2021, respectiv 701 voturi.

Știrea inițială:

Luni dimineața, la Biroul Național al USR, a avut loc o ședință la care s-a pus în discuție programul politic al lui Dacian Cioloș.

Întrunirea a ținut mai multe ore, iar, la final, conducerea formațiunii politice a respins, cu scorul de 14 la 11, proiectul inițiat de actualul lider al USR, conform G4Media.

Conform sursie citate, cele trei mari schimbări cerute de Dacian Cioloș și respinse de majoritatea din Biroul Național:

  • O comisie externă care să facă propuneri de politici și ministri pentru guvernul din umbră. Echipa Barna susține că este nestatutară;
  • Oprirea excluderilor pe motiv de delict de opinie. Echipa din vechiul USR arată că nu există un astfel de fenomen, fiind vorba mai ales de excluderea unor membri care nu au respectat statutul;
  • Schimbarea secretarului general al USR, apropiat de Dan Barna. Dacian Cioloș vrea înlocuirea acestuia, deși în statutul partidului se arată că acesta e numit de o majoritate de două treimi din membrii Biroului Național.

Cioloș a amenințat cu demisia, dacă nu va fi votat programul său: „Eu îmi depun mandatul. Da, luni, dacă programul ăsta nu e votat”

Președintele USR, Dacian Cioloș, le-a spus colegilor din conducerea partidului, în şedinţa de joi, în care a prezentat programul său de preşedinte, că în condițiile în care programul nu va fi votat, el își va da demisia. Afirmațiile acestuia reies din  înregistrarea ședinței, apărută recent pe internet.

În cadrul ședinței, Dacian Cioloș a spus că dacă votul nu va ieși așa cum își dorește, urmează să își dea demisia.

„Eu îmi depun mandatul. Da, luni, dacă programul ăsta nu e votat, că voi puteți să ziceți , că nu scrie în statut și eu nu pot să vă oblig, pentru că dacă nu facem cvorum, nu avem ședință BPN. Sau și dacă facem cvorum și voi nu vreți să votați, eu nu pot să oblig. La fel, dacă votați împotrivă. Doar că atunci îmi asum consecințele și îmi prezint demisia și trebuie un alt președinte…”, a declarat Cioloș, conform înregistrărilor.

Întrebat de mai mulți colegi din formațiunea politică dacă acest mod de a pune problema nu este o formă de presiune asupra Biroului Permanent, Dacian Cioloș le-a răspuns că nu are altă soluție decât demisia.

„Dacă programul e respins, deci, sigur, una e să discutăm anumite amendamente, dar eu ca președinte mi-am câștigat mandatul prin votul membrilor promițându-le că pot să fac niște lucruri și pot să fac lucrurile ălea cu susținerea BN-ului. BN-ului îi pot prezenta un program pe care să mi-l accepte. Dacă programul ăsta e respins luni, deci dacă nu am o susținere în BN pentru programul ăsta atunci iau în considerare să-mi depun mandatul, pentru că nu are rost să-i mint pe oameni și să spun că voi face niște lucruri când știu că nu am pârghiile să le fac. În sensul ăsta am zis la început și de coabitare… (…) Evident, puteți să nu votați dar rezultatul e același pentru mine, dacă nu trece programul ăsta și aveți, încă o dată, dreptul și legitimitatea să-l respingeți pentru că așa e în democrație doar că eu îmi asum consecințele și îmi depun mandatul. Să nu o luați ca o amenințare sau presiune, dar nu pot să spun altceva dacă nu pot să fac lucrurile respective”, a mai spus președintele USR.

”Să mă ajute să văd dacă pot să-mi pun în aplicare viziunea și dacă nu să îmi depun mandatul, pentru că nu are rost să-i mint pe oameni”, a mai afirmat Cioloș

Înregistrarea ședinței poate fi accesată în integralitate AICI.

Citește și