Proiect depus la Senat de PSD prin care persoanele cu dizabilități să nu mai fie purtate pe drumuri pentru legitimațiile de transport

Publicat: 01 05. 2024, 15:54
Actualizat: 01 05. 2024, 16:35

Mai mulţi parlamentari de la PSD au depus la Senat un proiect de lege care modifică legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, în sensul în care completarea actualului cadru legal, astfel încât persoanele cu handicap să beneficieze de toate documentele pentru transport gratuit (legitimaţii, bilete de călătorie, etc.), aşa cum sunt prevăzute de lege la ora actuală, fără a fi nevoiţi să parcurgă zeci de kilometri până la sediile DGASPC/Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Judeţene, pentru ridicarea acestora.

Noua modificare precizează că legitimaţia pentru transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafaţă este valabilă pe întregul teritoriu al ţării, fiind recunoscută de toate regiile de transport local, şi este eliberată de direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi de autorităţile administraţiei publice locale în baza unor convenţii încheiate cu direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene în acest sens, costurile fiind suportate din bugetele judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, notează News.ro.

La articolul 24, după alineatul (6¹) se introduce alineatul (6²), cu următorul cuprins:

Eliberarea biletelor de călătorie prevăzute (6¹) la se face de către direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi de autorităţile administraţiei publice locale în baza unor convenţii încheiate cu direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului judeţene, în acest sens, se arată în expunere.

Art. II în termen de maximum 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va aproba prin hotărâre modificarea şi completarea normelor metodologice de acordare a drepturilor prevăzute de prezenta Lege”, arată propunerea legislativă a aleşilor social-democraţi.Iniaţiatorii susţin, în expunerea de motive a proiectului, că prin prezenta iniţiativa, este urmărită completarea actualului cadru legal, astfel încât persoanele cu handicap să beneficieze de toate documentele pentru transport gratuit (legitimaţii, bilete de călătorie, etc.), aşa cum sunt prevăzute de lege la ora actuală, fără a fi nevoiţi să parcurgă zeci de kilometri până la sediile DGASPC/Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Judeţene, pentru ridicarea acestora.

 

Cu certitudine, dacă există un segment de populaţie care are nevoie de suport şi ajutor pe acest segment, persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora ocupă printre primele locuri. O persoană încadrată în grad de handicap este greu deplasabilă sau chiar imposibil de deplasat în anumite situaţii, ceea ce afectează semnificativ întreaga familie, raportat la dificultăţile întâmpinate în mobilitate şi acces, motiv pentru care considerăm absolut necesar ca aceste persoane, în mod evident dezavantajate, să poată beneficia de suport, prin acordarea acestor tipuri de facilităţi. A avea o persoană cu handicap sever în familie, care necesită îngrijire permanentă, duce la epuizarea şi izolarea însoţitorilor/familiei, care nu mai fac faţă dificultăţilor întâmpinate. Este cunoscut faptul că din cauza suprasolicitării fizice şi psihice, profund resimţite de către persoanele care îngrijesc continuu persoane cu dizabilităţi, acestea au nevoie de momente de repaus. De-a lungul anilor, din cauza lipsei de servicii alternative şi complementare a acumulării oboselii, părinţii copiilor cu dizabilităţi se rup de viaţa lor anterioară, renunţând chiar şi la cele mai simple bucurii ale vieţii în afara îngrijirii propriului copil. Drept pentru care, considerăm că orice suport care să le uşureze viaţa este binevenit”, mai indică PSD, în expunerea de motive a propunerii legislative.

Scopul este ca prin modificarea legislaţiei actuale, să se creeze posibilitatea ca în baza unor convenţii/acorduri/protocoale încheiate între DGASPC/Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Judeţene şi autorităţile publice locale/Primării, persoanele cu handicap să poată ridica documentele gratuite de călătorie din localitatea de domiciliu, evitând astfel deplasările de zeci de km în judeţ.