Proiect pentru un sistem anti-suicid la metroul bucureștean. În ce stație va fi amplasat pentru început
Metrorex a transmis sâmbătă că are în plan un proiect pilot care urmărește sporirea siguranței călătorilor care așteaptă metroul pe peroane. Este vorba despre implementarea unui sistem de protecție anti-suicid, care urmează să fie montat, pentru început, la stația Berceni.
„Metrorex a inițiat acțiuni preliminare pentru implementarea unui proiect de investiții, pentru creșterea siguranței călătorilor în timpul utilizării sistemului de transport cu metroul și, totodată, identificarea tipului de sistem care se poate instala în stațiile de metrou aflate în exploatare”, au transmis, sâmbătă, reprezentanții Metrorex.
Potrivit sursei citate, proiectul-pilot, denumit „Sistem de protecție a călătorilor din stațiile de metrou prin instalarea de porți de siguranță la peron”, constă deocamdată în montarea unei singure porți, „urmând a se analiza comportamentul din punct de vedere tehnic, operațional, funcțional al cerințelor de siguranță impuse”, dar și reacția călătorilor.
Pentru început, porțile anti-suicid vor fi implementate la stația Berceni, linia 1, pe direcția Berceni – Pipera.
Probleme cu mentenanța la metrou
Pe de altă parte, Metrorex are probleme cu mentenanța și cu salubrizarea.
Curățenia în garniturile de metrou este asigurată de vineri cu personalul de tren, cu mecanicii și cu muncitorii necalificați de la Metrorex, iar de marți vor circula doar jumătate din trenuri, la intervale de 10 minute, fiind luată în calcul chiar și ca numărul garniturilor de pe cele 5 magistratele să scadă și mai mult. Sunt doar câteva dintre consecințele suspendării activităților de mentenanță și salubrizare de către compania Alstom, în condițiile în care Metrorex nu și-a achitat datoriile restante acumulate față companie, datorii în valoare de 33 de milioane de euro.