Proiectul de lege al Guvernului privind achiziţia de AVIOANE F-35, adoptat de Senat
Plenul Senatului a votat miercuri, cu 76 de voturi favorabile, proiectul de lege prin care România va achiziționa 32 de avioane F-35, motoare, muniții și suport logistic. Senatul este for decizional, astfel că proiectul merge la promulgare, la preşedintele României, dacă nu va fi atacat la CCR.
Proiectul de lege pentru realizarea capabilităţii operaţionale de apărare aeriană prevăzută în Concepţia de realizare a capabilităţii operaţionale de apărare aeriană cu avioane multirol de generaţia a V-a, în cadrul programului de înzestrare „Avion multirol de generaţia a V-a, F-35”, Faza I, şi unele măsuri privind derularea contractelor Guvern la Guvern specifice Programului Foreign Military Sales a fost adoptat de plenul Senatului, după ce în urmă cu o zi proiectul a fost adoptat şi de deputaţi, în regim de urgenţă, la solicitarea Executivului.
Proiectul de lege privind achiziţia a 32 de avioane F-35 a fost adoptat, marţi, cu 195 de voturi „pentru”, 4 „împotrivă” și o „abținere”.
Guvernul a adoptat săptămâna trecută proiectul de lege pentru „realizarea capabilităţii operaţionale de apărare aeriană cu avioane multirol de generaţia a V-a”, iar Executivul a solicitat procedura de urgență pentru adoptarea sa în Parlament. (detalii AICI)
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a subliniat că proiectul presupune și dezvoltarea cooperării industriale prin încheierea de acorduri între Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și producătorul avioanelor F-35.
De asemenea, se propune încheierea de către Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a unor acorduri de înţelegere cu producătorul avionului F-35 pentru realizarea proiectelor de cooperare industrială, a declarat Mihai Constantin, joi, într-o conferinţă de presă.
Costul: 6,5 miliarde $
Valoarea achiziției este estimată la 6,5 miliarde $, în concordanță cu aprobarea prealabilă a Parlamentului României. Programul de achiziție include și un pachet de cooperare industrială.
Valoare inițială era mai mare, de aproximativ 7,2 miliarde de dolari. După aprobarea de către Congres, guvernele României și Statelor Unite vor semna contractul de tip „Letter of Offer and Acceptance”. Achiziția de către partea română se va realiza la valoarea estimată și aprobată de Parlamentul României, de 6,5 miliarde dolari.
Avionul din generația a cincea dispune de performanțe tehnologice foarte avansate, notează MApN. :
- în principal caracteristica STEALTH (care asigură o semnătură radar redusă);
- integrarea senzorilor de ultimă generație;
- sisteme avansate de comunicații și prelucrare a informațiilor;
Prima livrare a aeronavelor F-35 către România este aşteptată până în anul 2031.
CITEȘTE ȘI: