Lucrările de amenajare a Insulei Lacul Morii vor începe în primăvară și se estimează că vor dura un an. Investiția în proiectul care include și Parcul Lacul Morii se va ridica la aproximativ 25-30 de milioane de euro.
Primarul Ciprian Ciucu a declarat azi, în cadrul unei dezbateri organizate la The Ark, că va aplica pentru a obţine fonduri din POR (Programul Operaţional Regional).
Edilul sectorului 6 a spus că, fiind vorba de un proiect complex, parcul va fi gata prin vara sau toamna anului 2025, iar insula va fi terminată în mare parte la finalul lui 2024. Întreaga investiție în acest proiect va fi de 25-30 de milioane.
“Investiţia, grosso-modo, va fi de 25-30 milioane de euro, cea mai mare investiţie într-un nou parc din București. Fondurile vor veni, în principal, din POR, există fonduri dedicate fix pentru asta, va fi un proiect prioritar. Urmează cam 2-3 luni de proiectare, echipa care a făcut studiu de fezabilitate va face şi proiectarea. Vom scoate la licitaţie în două etape, prima va dura între 4 şi 6 luni, depinde de contestaţii, deci lucrul efectiv va începe în primăvară, pentru insulă, e estimat la un an de zile. Insula va fi gata pe la finalul lui 2024, sau aproape gata. Faza doi, parcul liniar, la fel, va fi scos imediat la licitaţie şi, ca să nu fie prea mare deranj în zonă, va începe undeva spre sfârşitul anului viitor şi va fi gata prin vara-toamna lui 2025. Totul va dura aproape 2 ani, nu este un caz superficial”, a spus primarul Ciucu.
Odată demarate lucrările, se va interveni pe 17 tronsoane, începând cu zona dinspre Şoseaua Virtuţii, unde parcul se va duce până la trotuarul pietonal şi pista de biciclişti, iar vegetaţia va permite separarea şoselei de zona propriu-zisă de parc.
În zona cu Parcul Crângaşi, se va face un loc de joacă, care va crea o ancoră între cele două parcuri. Se vor construi alei diagonale, care vor face accesul către baraj, dar şi pontoane plutitoare, care vor lua rolul de zone de mers, pentru a nu aglomera aleile înguste din zonă.
În întreg parcul din jurul Lacului Morii, se vor face zone cu spaţii de joacă, locuri pentru mese, terase, grupuri sanitare. Vor exista şi locuri de joacă, cu mobilier cât mai natural, din lemn, adecvat tuturor grupelor de vârstă, dar şi terenuri de sport. În zonele mai largi, acolo unde spaţiul permite, se vor construi terenuri de baschet, volei pe nisip şi pe apă, mese de ping-pong.
Mobilierul din parc va fi şi el din lemn sau beton. Parcul liniar va merge până la Chiajna, unde vor fi terenuri de sport, umbrare, se va amenaja barajul până la Dâmboviţa.
Cât despre insulă, aceasta va avea zone de acces la mal, un debarcader unde se pot ancora mici ambarcaţiuni, locuri de joacă, puncte sanitare şi de salvamar, o fântână arteziană, dar şi o zonă de poiană centrală cu foişor.
Primăria Sectorului 6, în colaborarea cu Primăria Chiajna, va face o pădure urbană de 60 de hectare, în zona extinsă a Lacului Morii.
CITEȘTE ȘI: