Proiectul pentru finanțarea Liniei 5 de tramvai, „deraiat” de Nicușor Dan. Nici acum nu este convocată ședința pentru rectificarea bugetară
Lucrările la Linia 5 de tramvai din București sunt în continuare suspendate, din lipsă de finanțare. Soluția trebuia să vină de la Nicușor Dan. Acesta ar fi trebuit să convoace o ședință de îndată pentru o rectificare bugetară. Diana Mardarovici, consilier general, a declarat pentru Gândul că s-au făcut mai multe solicitări către edilul general, pentru convocarea unei ședințe. Nicușor Dan încă nu a pus pe ordinea de zi un astfel de proiect.
„Din păcate, problema plăților de la Linia 5 de tramvai nu este rezolvată. Primarul general nu a convocat până în prezent o ședință de îndată. Chiar dacă au fost mai multe solicitări din partea consilierilor generali. Edilul general a ales să ne ignore”, a declarat Diana Mardarovici pentru Gândul.
Consilierul general spune că antreprenorul care lucrează la Linia 5 este unul care livrează înainte de termenul prevăzut în contract.
„Nicușor Dan penalizează antreprenorul”
„Este regretabil faptul că un antreprenor care livrează înainte de calendarul stabilit, care are toate șansele să termine o lucrare conform unui contract, este penalizat de primarul general”, spune Diana Mardarovici.
Aceasta mai precizează că „în campania electorală, Nicușor Dan a convocat ședințe de îndată ca să dăm bani pentru proiectul Străzi deschise. Iar acum, pentru un proiect extrem de important, ne ignoră”.
Pe de altă parte, reprezentanții Primăriei Capitalei au precizat pentru Gândul că încă se lucrează la proiectul privind rectificarea bugetară, iar o ședință „va fi convocată zilele următoare”.
„Lucrările la linia 5 s-au blocat pentru că Primăria Generală nu a mai făcut plăţile necesare”
Lucrările la linia de tramvai 5 s-au blocat, după ce Primăria Capitalei nu a mai făcut plăţile necesare către constructor, a anunțat, marți, Sebastian Burduja, ministrul Energiei, și fost candidat la Primăria Generală.
„Lucrările la linia 5 s-au blocat pentru că Primăria Generală nu a mai făcut plăţile necesare. Antreprenorul anunţă asta printr-un semn pe şantier. Demarate în plină campanie electorală, aceste lucrări trebuie duse de urgenţă la bun sfârşit. Împreună cu viceprimarul general Stelian Bujduveanu şi echipa de consilieri liberali, am solicitat convocarea de îndată a unei şedinţe de Consiliu general, pentru rezolvarea situaţiei. Important nu este să căutăm vinovaţi, ci să rezolvăm cât mai repede problema pentru zecile de mii de bucureşteni care stau blocaţi în trafic în zona Aviaţiei”, a precizat Sebastian Burduja.
Lucrările de reabilitare a liniei 5 de tramvai au început în februarie 2024. Termenul de finalizare martie 2025. Se vor înlocui șinele vechi cu unele noi pe o lungime de 4,25 kilometri pe tronsonul cuprins între Podul Băneasa și Bd. Ștefan cel Mare.
Principalele lucrări care se vor executa în cadrul acestui proiect:
- Lucrări la calea de rulare;
- Realizarea a 15 peroane – Vor fi demolate peroanele existente, urmând a fi construite unele noi, dotate cu adăposturi pentru călători, borne reflectorizante, gard pentru protecția călătorilor, stâlpi pentru supraveghere video etc.
- Lucrări la rețeaua de contact –prin în înlocuirea în totalitate a elementelor rețelei de contact.
- Modernizarea substației electrice de tracțiune Nordului – Presupune înlocuirea echipamentelor electrice din cadrul acesteia;
- Lucrări la sistemul de iluminat public – Rețeaua de iluminat va fi proiectată și mutată în subteran, prin tuburi de protecție, în ampriza căii de rulare a tramvaiului și în trotuare. În plus, se vor înlocui corpurile de iluminat existente, fiind montate unele cu led.
- Lucrări de relocare a semaforizării de pe B-dul Barbu Văcărescu și Strada Alexandru Șerbănescu;
- Lucrări la rețelele edilitare.