FOTO | Protest în Piața Universității împotriva certificatului verde și a vaccinării copiilor, în a patra zi cu peste 30.000 de cazuri de Covid în România
Sute de oameni au protestat, sâmbătă, în Piaţa Universităţii din Capitală faţă de impunerea certificatului verde, dar şi împotriva vaccinării copiilor. Acțiunea a avut loc în a patra zi cu peste 30.000 de cazuri de Covid în România.
Oamenii s-au declarat nemulţumiţi de faptul că certificatul verde ar putea fi obligatoriu la locul de muncă, dar și pentru că săptămâna aceasta a început campania de vaccinare anti-COVID a copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani.
La faţa locului, echipaje de poliţişti şi jandarmi au asigurat ordinea și liniștea publică, astfel că protestul anunţat și organizat de Grupul Mişcarea Civică s-a desfășurat fără incidente. Potrivit Antena 3, au participat aproximativ 300 de persoane.
Oamenii mai erau nemulțumiți și pentru că masca este în continuare obligatorie, dar și pentru că certificatul verde restricționează accesul în restaurante, mall-uri, cinematografe și teatre sau la alte evenimente culturale.
Ei le-au cerut guvernanților să le asculte solicitările, contestă „dictatura medicală” și cer „arestarea teroriștilor” și vor ca viața să revină la normal, relatează Realitatea PLUS.
Au scandat „Libertate!” și „Unitate!”, revoltați că prin certificatul verde nu se permite celor nevaccinați sau netrecuți prin boală sau celor netestați să intre în restaurant, la cinema sau la alte evenimente.
Sâmbătă, 29 ianuarie, a fost a patra zi consecutivă cu peste 30 de mii de noi cazuri de Covid, iar ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a vorbit recent despre creșterea accelerată a infectărilor în următoarea săptămână, prognozând peste 40 de mii de cazuri noi de îmbolnăvire.
Vă recomandăm și:
- VIDEO | Gheorghiță, despre vaccinarea copiilor: Doi copii dintr-un milion au dezvoltat miocardită în urma vaccinării și un copil din 1.500 în urma infectării cu Covid
- Portugalia, a șaptea țară europeană care începe vaccinarea anti-Covid a copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani
- VIDEO | Valeriu Gheorghiță: Vaccinarea copiilor de peste 5 ani are o eficacitate de peste 90% în prevenirea cazurilor de boală simptomatică