Protest la Timişoara. Zeci de persoane s-au adunat în centrul orașului: „Fără carantină” / „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara” / Oamenii au ars măști de protecție (VIDEO)
Zeci de timișoreni au ieşit să protesteze, duminică după-amiază, faţă de măsura de carantinare a oraşului. Un protest are loc şi în Bucureşti în Parcul Izvor, unde oamenii manifestă împotriva vaccinării.
Timişorenii adunaţi în Piaţa Victoriei pentru a protesta faţă de carantină scandează „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara”, „Libertate” şi „Fără carantină”.
Mai mulţi protestatri au înconjurat de câteva ori Parcul Operei, apoi au pornit către Primărie, declarând că merg „după Fritz”.
Timişoara, dar şi Moşniţa Nouă, Ghiroda, Giroc şi Dumbrăviţa intră în carantină începând de luni, din cauza numărului mare de cazuri COVID-19. Conform deciziei luate în CJSUT, începând cu data de 8 martie 2021 ora 00:00, în perimetrul vizat, este strict interzisă intrarea/ieşirea în/din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale şi forestiere.
Protest în Capitală
În Capitală, un protest are loc în Parcul Izvor, unde oamenii manifestă împotriva adoptării legii vaccinării obligatorii. Oamenii s-au strâns în fața Parlamentului.
Timișoara, în carantină pentru 14 zile! Cum a votat primarul Dominic Fritz
Timișoara intră în carantină pentru o perioadă de 14 zile. Măsura a fost luat din cauza creșterii numărului de îmbolnăviri în ultimele zile, când rata de incidență a ajuns la un nivel foarte ridicat. Astfel, sâmbătă, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-a votat pentru ca municipiul Timișoara să fie plasat în stare de carantină.
În favoarea deciziei de a carantina Timișoara au votat 30 de membri ai CJSU, printre care și primarul de pe Bega, Dominic Fritz. Au fost exprimate doar 4 voturi împotrivă și tot atâtea abțineri. În final, cel care va semna ordinul de a plasa Timișoara în carantină este Raed Arafat, șeful DSU.
Timișoara, în carantină! Ce alte localități se închid
De altfel, Raed Arafat a participat la ședința CJSU Timiș, afirmând: „Timișoara este cu cea mai mare incidență printre municipii. Clar că în ultima perioadă am asistat la o creștere continuă a numărul cazurilor de Covid-19. Presiunea pe sectorul sanitar va fi tot mai mare, secțiile de Terapie Intensivă nu vin goale. Oricând putem să ajungem la situația în care să nu mai găsim deloc locuri. Singura metodă de a limita răspândirea virusului este limitarea mobilității. De ce acum? Dacă începem acum, e posibil să iasă Timișoara din carantină în scurt timp, 14-21 de zile. Dacă stăm până la o incidență de 10, 11 cazuri la mia de locuitori ca să impunem carantina, va dura mult mai mult”.