Prima pagină » Actualitate » Protest SPONTAN la Fabrica de Pulberi Făgăraş: „Bugetul este înjumătățit. Toți salariații sunt nemulțumiți”

Protest SPONTAN la Fabrica de Pulberi Făgăraş: „Bugetul este înjumătățit. Toți salariații sunt nemulțumiți”

Un număr de 150 de angajați ai Fabricii de Pulberi Făgăraș, singurul producător de explozivi de mare putere și propulsoare solide din România, au protestat, luni, în mod spontan, față de alocarea bugetară din acest an.

Cu toții sunt nemulțumiți că nu și-au primit salariile pentru luna decembrie, iar alocarea de buget pe 2024 asigură doar jumătate din fondul de salarii pe acest an.

În plus, angajații sunt supărați și din cauza lipsei de comunicare cu conducerea Romarm, compania care patronează această fabrică, în condițiile în care mandatul actualului director general expiră la finalul lunii ianuarie.

„Am fost informați, pe finele săptămânii trecute, că, la Fabrica de pulberi, bugetul este înjumătățit, ceea ce ne asigură, pentru anul acesta, jumătate din fondul de salarii necesar asigurării drepturilor salariale.

Toți salariații sunt nemulțumiți, au o incertitudine asupra viitorului lor, al societății, cu atât mai mult cu cât este unicul producător de pulberi și explozivi de mare putere din România”, a precizat liderul sindicatului Nitramonia Rompiro, Lucian Cupu.

Nota de nemulţumiri a angajaților Fabricii de Pulberi Făgăraș

Lucian Cupu a explicat că investițiile promise întârzie să apară.

„Oamenii lucrează în aceleași condiții, nu s-a investit, deocamdată, nimic. Acest lucru ar trebui să fie o altă discuție, vis a vis de ce se întâmplă și cum ne pregătim, Doamne ferește, de un eventual asalt al rușilor către de noi, cu ce ne vom apăra. Putem cumpăra F 16, putem cumpăra orice altceva, ca să putem să le folosim, corvete și așa mai departe, trebuie ceva ca să se arunce și să și explodeze, care se face numai la Făgăraș, ia lucrurile nu sunt tocmai cum ne așteptăm”, a adăugat liderul sindicatului Nitramonia Rompiro.

Angajații Fabricii de pulberi Făgăraș iau în calcul și organizarea unui protest la București.

CITEȘTE ȘI:

Sindicaliștii ROMGAZ, protest în birouri și în aer liber. Care ar fi deciziile INACCEPTABILE ale conducerii companiei

Angajații din SĂNĂTATE au protestat în fața Ministerului Muncii. Asistent medical: „Eroul din pandemie a fost îngenuncheat”

Guvernul a aprobat OUG care vine în sprijinul fermierilor. Ce facilități le aduce fermierilor PERMISUL de conducere Tr1

Autor
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Oana Zvobodă a debutat în presă la televiziunea PrimaTV, în anul 2017. Între 2017 și 2020 a fost reporter la PrimaTV, unde ... vezi toate articolele

Citește și