Prima pagină » Actualitate » Protest spontan la Petromidia. Angajații cer salarii mai mari

Protest spontan la Petromidia. Angajații cer salarii mai mari

Protest spontan la Petromidia. Angajații cer salarii mai mari

Protest spontan la Petromidia! Angajații rafinăriei Petromidia, deținută de Rompetrol, au început un protest spontan, marți dimineață, nemulțumiți că negocierea cu sindicatul, care a cerut creșterea salariilor, este respinsă de conducere.

Aproximativ 300 de angajați care  au ieșit din tura de noapte s-au adunat s-au adunat pe platoul din fata companiei, potrivit presei locale. De asemene, s-au alăturat protestului și cei care ar fi trebuit să intre în schimbul de zi.

“Oamenii nu vor să intre la muncă până nu finalizăm negocierea creşterilor salariale. Am fost în negocieri două luni şi ieri ne-au transmis să amânăm negocierile pentru februarie. Am informat oamenii, iar ei nu au mai vrut dimineaţă să intre la serviciu. Am solicitat o creştere de 1.500 de lei, dar nu era problema de sumă, trebuia să finalizăm, ori această amânare i-a deranjat pe oameni. Nu ştiu cât va dura, depinde de administraie să vină cu un răspuns. Acesta este respectul lor pentru salariaţii care fac producţie. Nu avem niciun semnal din partea conducerii”, a explicat Petre Tancău, liderul de sindicat de la Rafinăria Petromidia, potrivit news.ro.

Protest spontan la Petromidia. ”Dacă ai o mișcare spontană e greu să o controlezi

”La ultima discuție de ieri, cu administrația pentru creșterea salariilor, administrația ne-a spus că ne vom mai întâlni în februarie pe această temă. Au spus că le vor da oamenilor o primă de 1000 de lei la final de an, pentru fiecare lună până în martie. Oamenii au vorbit între ei, unii protestează, alții muncesc. E o mișcare spontană. De două săptămâni, oamenii vor un răspuns ferm de la administrație privind salariile. Îl așteptăm pe directorul general cu un răspuns. Dacă ai o mișcare spontană e greu să o controlezi”, a mai declarat sindicalistul, potrivit Digi24.ro.

Liderul de sindicat a menţionat că nu ştie cât va dura acest protest, însă activitatea rafinăriei nu este afectată acesta.

Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de ani, când lucra ca reporter pentru un ziar săptămânal. ... vezi toate articolele