Cristian Dide, acuzat de trafic de droguri, rămâne în arest preventiv. Curtea de Apel Iași a respins contestația formulată de celebrul protestatar
Protestatarul Cristian Dide rămâne în arest preventiv pentru 30 de zile, conform deciziei de vineri a Curții de Apel Iași, care este definitivă. Acesta e acuzat de trafic de droguri.
Asociația pe care o reprezintă, „Evoluție în instituție”, spune că arestarea acestuia este nefondată și absurdă, scrie Hotnews. Vrând să demonstreze că legislația antidrog ar fi aplicată discreționar, Dide a achiziționat produse legal comercializate cu concentrație infimă de THC și le-a trimis către DIICOT, care a reacționat reținându-l, spune ONG-ul.
Magistrații au respins, vineri, contestația făcută de Dide asupra deciziei din 23 noiembrie de arestare preventivă pronunțată de Tribunalul Iași. Inițial, Cristian Dide a fost reţinut pentru 24 de ore de către procurorii DIICOT Iași.
„La data de 22.11.2021, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Iaşi au efectuat un număr de 9 percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Ilfov şi Călăraşi şi a municipiului Bucureşti, la sediile unor societăţi comerciale şi la locuinţele unor persoane fizice suspectate de săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi introducere în ţară de droguri de risc. În cauză s-a reţinut faptul că, o persoană a procurat din afara ţării, dar şi de pe teritoriul României, cantităţi de cannabis, pe care le-a deţinut şi distribuit prin intermediul unor societăţi de curierat. O parte dintre aceste stupefiante au fost trimise, sub formă de colete către DIICOT – Structura Centrală şi Serviciul Teritorial Iaşi”, anunţa DIICOT.
„Reacția ofuscată la o glumă a unor procurori obtuzi”
Avocatul său spunea că ancheta ar fi fost deschisă la începutul anului, după ce Cristian Dide ar fi sesizat DIICOT, acţiunea acestuia fiind o formă de protest.
El s-ar fi autodenunţat, arătând cât de uşor poate cumpăra canabis online. Le-a trimis coletele procurorilor şi asta l-a transformat în suspect de trafic, conform avocatului.
Arestarea pentru 30 de zile a lui Cristian Mihai Dide este „reacția ofuscată la o glumă a unor procurori obtuzi, care nu au maturitatea să înțeleagă o problemă de fond, dar care fac abuz de putere, pentru că pot”, a acuzat ONG-ul „Evoluție în Instituție”.
Potrivit ONG-ului, Dide a cumpărat legal, inclusiv din România, produse din cânepă ce conțin cantități infime de THC pe care le-a trimis la DIICOT, dându-și toate datele de identificare, pentru a atrage atenția supra practicilor Direcției în lupta cu crima organizată.
Protestatarul ar fi trimis colete la mai multe sedii DIICOT din țară timp de doi ani, iar o reacție ar fi venit acum de la DIICOT Iași: ”A oprit un tren în care se afla Dide în plin câmp, în plină noapte (noaptea dinspre 21 spre 22 noiembrie). L-a ridicat cu mare tamtam pe Dide, l-a plimbat prin toată țara cu nino-nino, ba la București la percheziții acasă, ba la Iași în arest”.
„Ințelegerea instituțiilor române care încadrează la ‘droguri de risc’ substanțe ce conțin sub 0,2 la suta THC, este greșită, pentru ca nu te poți droga cu ele nici macar dacă încerci foarte, foarte tare. Asta pentru că drogul conține de 75 de ori mai mult THC. E ca și cum listezi Ciocolata cu Rom la categoria băuturi alcoolice, sau încerci să te îmbeți cu Ciocolata cu Rom. Încercă, procuror DIICOT și ia vezi, poți?”, spune ONG-ul.
Cristian Dide a fost o prezenţă constantă la protestele anti-PSD din Piaţa Victoriei, proiectând şi diverse mesaje pe clădiri.