Prima pagină » Actualitate » Georgia: Gaze şi tunuri cu apă împotriva miilor de opozanţi ai unei legi represive / Partidul de guvernământ renunță la proiectul privind agenții străini, în urma protestelor violente din ultimele două zile – FOTO – VIDEO

Georgia: Gaze şi tunuri cu apă împotriva miilor de opozanţi ai unei legi represive / Partidul de guvernământ renunță la proiectul privind agenții străini, în urma protestelor violente din ultimele două zile – FOTO – VIDEO

Poliţia georgiană a dispersat cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă zeci de mii de persoane care manifestau miercuri seară la Tbilisi împotriva unui proiect de lege vizând media şi ONG-urile pe care îl consideră inspirat de Rusia, după ciocniri cu o zi înainte în cursul unei prime mobilizări.

Poliţia le-a ordonat manifestanţilor prezenţi în faţa parlamentului să se disperseze, apoi a făcut uz de gaze şi tunuri cu apă, potrivit unui corespondent al AFP la faţa locului. La sfârşitul serii situaţia rămânea tensionată.

Peste 60 de protestatari au fost arestați în fața parlamentului din Tbilisi.

„Nu legii ruse!”

Manifestanţii au fluturat drapele ale Georgiei şi Uniunii Europene.

„Nu legii ruse!”, a scandat mulţimea adunată la apelul mai multor ONG-uri şi formaţiuni de opoziţie, referindu-se la proiectul de lege adoptat marţi în primă lectură de deputaţii acestei mici ţări din Caucaz învecinată cu Rusia.

Acest text prevede că organizaţiile georgiene care primesc mai mult de 20% din finanţare din străinătate sunt obligate să se înregistreze ca „agenţi ai străinătăţii”, în caz contrar riscând amenzi.

Adversarii săi susţin că acest proiect copiază o lege adoptată în Rusia în 2012 şi pe care Kremlinul o foloseşte de atunci pentru a reprima media şi vocile critice, scrie AFP, citată de Agerpres.

Partidul de guvernământ renunță la proiectul privind agenții străini

Partidul de guvernământ din Georgia a anunțat că va renunța la controversatul proiect de lege privind „agenții străini”, în urma protestelor violente din ultimele zile și a criticilor potrivit cărora proiectul a fost inspirat de o lege similară din Rusia, transmite The Guardian.

Partidul a anunțat într-o declarație că va „retrage necondiționat proiectul de lege”. Acesta a invocat necesitatea de a reduce „confruntarea” în societate, notează Mediafax.

Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în presă la televiziunea locală Iași TV Live și ... vezi toate articolele

Citește și