Proteste în Grecia după accidentul feroviar cumplit care a UCIS cel puțin 46 de persoane
Un tren de pasageri care făcea legătura între Atena şi Salonic și care transporta sute de persoane s-a ciocnit cu viteză mare de un tren de marfă care venea din sens opus, ucigând 46 de persoane și rănind cel puțin 85, au declarat autoritățile din Grecia. Tragedia s-a petrecut în Tempe, în centrul Greciei, în apropiere de oraşul Larissa.
După tragedia care a îndoliat Grecia, la Atena și la Salonic au început proteste. Protestatarii s-au bătut cu forțele de ordine la Atena, la un protest organizat în fața birourilor companiei de transport feroviar Hellenic Train. Oamenii au aruncat cu pietre și au aprins focuri în stradă, polițiștii au răspuns cu gaze lacrimogene.
Ministrul transporturilor a demisionat în urma tragediei, iar un sindicat feroviar intra în grevă, acuzând guvernul de ”lipsă de respect” în acest sector.
Proteste în Grecia. Majoritatea pasagerilor implicați în accident erau tineri
Alte 52 de persoane rămân în spital în urma accidentului, care a lăsat în urma accidentului vagoane prăbușite și resturi arse. Șase dintre răniții tratați sunt în stare critică din cauza rănilor la cap și a arsurilor grave, a informat joi postul public de stat ERT.
Majoritatea pasagerilor implicați în accident erau tineri, a declarat pentru ERT un spital local. Accidentul a avut loc la scurt timp după un weekend de vacanță.
Procesul de identificare a morților este în desfășurare alături de eforturile de recuperare care implică pompieri și lucrători de la ambulanță, cu accent pe primele vagoane ale trenului de pasageri, au declarat autoritățile elene, scrie CNN.