Prima pagină » Actualitate » PROTESTE și greva foamei în serviciile de ambulanță din toată țara / Noua lege a pensiilor, criticată vehement

PROTESTE și greva foamei în serviciile de ambulanță din toată țara / Noua lege a pensiilor, criticată vehement

PROTESTE și greva foamei în serviciile de ambulanță din toată țara / Noua lege a pensiilor, criticată vehement

Angajaţi din toate serviciile de ambulanţă, aflaţi în timpul liber, protestează, începând de marţi, 21 noiembrie, în sediile centrale din toate serviciile de ambulanţă.

Cinci lideri de sindicat au intrat în greva foamei, iar aceștia au parte de susținerea colegilor din toată țara.

Ce i-a scos din sărite pe ambulanțieri

Potrivit unui comunicat al Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa” (FNSAR), motivul îl reprezintă nerecunoaşterea condiţiilor de muncă în care personalul profesionist operativ de intervenţie din serviciile de ambulanţă îşi desfăşoară activitatea, drept anulat prin votul din Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi prin votul plenului din Camera Deputaţilor, din data de 20 noiembrie 2023, la propunerea Guvernului României, prin Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi a Casei Naţionale de Pensii Publice, prin proiectul de lege privind sistemul public de pensii.

Greviştii, susţinuţi de protestatari, cer o întâlnire de urgenţă cu prim-ministrul Marcel Ciolacu, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Alfred-Robert Simonis, cu preşedintele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, Adrian Solomon, cu ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona-Bucura Oprescu, şi cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Ei cer să se găsească o modalitate de soluţionare a revendicărilor sindicale.

Următorii lideri de sindicat din serviciile de ambulanţă au intrat în greva foamei: preşedintele FNSAR, Gheorghe Chiş, liderul „Sindicatului Liber Independent „Salvarea” Tulcea, Claudia Gâdiuţă, liderul Sindicatului „Ambulanţa” Brăila, Valentin Dragomir, liderul Sindicatului „Ambulanţa” Vâlcea, Alexandru Comănescu, şi liderul Sindicatului „Ambulanţa” Olt, Daniel Constantin Muşa.

Locul în care se află cei cinci lideri au intrat în greva foamei a fost intrarea în Camera Deputaţilor. După ora 12:00, aceştia s-au mutat în faţa Guvernului României.

„Vom rămâne aici până când…”

Ambulanţierii din Vâlcea au protestat marţi, timp de două ore, în faţa sediului instituţiei pentru a-şi susţine liderul de sindicat aflat de luni seara în greva foamei în Bucureşti, alături de preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa” din România (FNSAR), Gheorghe Chiş, şi alţi trei lideri de sindicat din ţară.

Protestatarii spun că sunt nemulţumiţi pentru că prin proiectul de lege privind sistemul public de pensii, votat în Camera Deputaţilor, au fost eliminate anumite sporuri pentru unii angajaţi din serviciile de ambulanţă şi sunt decişi să continue protestele în fiecare zi până când se va reveni asupra acestei decizii.

Suntem aici în timpul nostru liber pentru a-l susţine pe colegul nostru Alexandru Comănescu, care în acest moment se află la Bucureşti pentru susţinerea condiţiilor periculoase pentru serviciile de ambulanţă din întreaga ţară. Punctul unul, iar punctul doi este reducerea sporului 13 E de la 50% la 15% pentru personalul TESA”, a declarat unul dintre protestatari.

Preşedintele Sindicatului Ambulanţa Vâlcea, Alexandru Comănescu, le-a transmis colegilor că nu se va renunţa la această formă de protest până nu se vor găsi soluţiile optime.

Vom rămâne aici până când vom reuşi să avem anumite lucruri pozitive pentru colegii noştri din ţară.

Am intrat în greva foamei din cauza faptului că s-a votat ieri eliminarea condiţiilor speciale de muncă ale personalului operativ din serviciile de ambulanţă. Încă o dată spun că aşteptăm ca politicienii să-şi îndrepte faţa către noi – premierul, ministrul Sănătăţii şi domnul preşedinte Iohannis. Aşteptăm să fim invitaţi, ca lucrurile să intre pe făgaşul normal”, a transmis liderul sindicaliştilor din Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vâlcea.

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele

Citește și