Proteste și negocieri în cadrul MAI, condus de Lucian Bode. Angajații se pregătesc de grevă din cauza contractului colectiv de muncă

Publicat: 14 09. 2022, 10:04
Sursă Foto - Facebook

Sunt proteste și negocieri în cadrul MAI, condus de Lucian Bode, unde angajații se pregătesc chiar și de grevă generală. Ministerul Afacerilor Interne și reprezentanții polițiștilor nu reușesc să ajungă la un acord în ceea ce privește contractul colectiv de muncă.

Vasile Zelca, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din România, a vorbit despre problema negocierilor cu MAI și despre posibilitatea de a fi declanșată o grevă generală.

Președintele SNPPC, șocat de răspunsul celor de la MAI

„Acum, în urma negocierilor purtate cu Ministerul Afacerilor Interne pentru contractul colectiv de muncă, ne aflăm într-un impas, în sensul că ministerul și-a refuzat propriile propuneri, culmea. Deocamdată suntem într-o etapă în care încercăm o conciliere cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, după care va urma greva de avertisment, care durează câteva ore, conform legii, după care intrăm în grevă generală pe perioadă nedeterminată”, a spus Vasile Zelca.

„SNPPC are capacitatea să țină membrii de sindicat, să le plătească salariile pentru greva generală pe perioadă nedeterminată și vom face acest lucru dacă Ministerul Afacerilor Interne nu va veni din nou la masa negocierilor și nu va accepta propunerile noastre”, a mai precizat acesta.

„De fapt, propunerile noastre nu sunt cu impact financiar asupra MAI, numai că Ministerul Afacerilor Interne refuză pur și simplu să acorde drepturi pentru personalul contractual, dreptul care, repet, nu ating partea financiară a ministerului”, susține președintele SNPPC.

Întrebat despre ce propunere este vorba, președintele SNPPC a explicat:„S-a solicitat o zi liberă plătită, inițial, pentru personalul contractual cu ocazia zilei de naștere, ministerul a venit cu o propunere ca această zi liberă să fie cu recuperare, deci neplătită, după care și-a refuzat propria propunere. Noi, în urma negocierilor, am discutat cu dânșii, ieri am aflat cu stupoare că ministerul își refuză propria propunere. În acel moment am încheiat negocierea, pentru că nu putem să acceptăm acest lucru și declanșăm greva generală”.

Întrebat cum a motivat MAI schimbarea de atitudine, Vasile Zelca a adăugat: „Simplu și sec, ”nu este oportun acum să acordăm această zi liberă cu recuperare”, deci am rămas toți de la masă stupefiați de afirmația reprezentantului Ministerului Afacerilor Interne, repet, culmea este că își refuză propria propunere. Nu au dezvoltat deloc, nu am înțeles nici noi, s-a încheiat brusc totul. Nemulțumirea este generală în cadrul Ministerului Afacerilor Interne”, a mai spus președintele SNPPC, potrivit B1TV.ro.