PSD a depus PLÂNGERI la Poliţie, la AEP şi la BEC împotriva AUR: George Simion folosește materiale de propagandă neconforme cu legea
PSD a depus plângeri la Poliție, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) și Biroul Electoral Central (BEC) împotriva partidului AUR, acuzându-l de afișaj electoral defăimător. Potrivit social-democraților, AUR a lipit afișe pe panouri destinate alegerilor prezidențiale cu mesajul „George Simion 2024 – Calea sigură să scăpăm de PeeSeeDee”, un slogan peiorativ la adresa PSD și a candidatului său, Marcel Ciolacu.
Conform social-democraților, acest material nelegal de propagandă electorală se regăseşte şi pe pagina oficială a candidatului George Simion, fotografia de copertă redă acelaşi text: „George Simion – Calea sigură să scăpăm de PeeSeeDee”.
Afișele AUR, în afara legii
În conformitate cu art. 36 alin. 7 din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale: „Este considerat material de propagandă electorală orice material scris, audio sau video, care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) se referă în mod direct la un candidat sau partid politic care participă la alegeri sau referendum, clar identificat;
b) este utilizat în perioada campaniei electorale, stabilită potrivit legilor privitoare la organizarea alegerilor;
c) are obiectiv electoral şi se adresează publicului larg;
d) depăşeşte limitele activităţii jurnalistice de informare a publicului, afirmă formațiunea politică”, arată PSD.
Vă rugăm să constatați faptul că sunt îndeplinite condițiile ca materialul să fie considerat propagandă electorală: se referă la un candidat clar identificat – George Simion, candidat la alegerile prezidențiale, este utilizat în perioada campaniei electorale, are obiectiv electoral declarat (câștigarea alegerilor prezidențiale de către AUR), depășește în mod clar obiectivul de informare a publicului, iar în ceea ce privește textul postării, acesta este defăimător la adresa PSD, afirmă social-democrații în sesizările trimise la poliție, AEP și BEC.
Potrivit PSD, afişele electorale încalcă prevederile art. 41 alin. 4 şi alin. 6 din Legea nr. 370/2004 privind alegerea Preşedintelui României fiindcă sunt amplasate două afişe lipite, de alt tip, cu referire la acelaşi candidat cu scopul de a influenţa percepţia publică asupra unui alt candidat.
Reprezentanții PSD subliniază că afișele distribuite de AUR au fost create cu scopul de a influența voturile electoratului printr-o campanie electorală negativă, în contradicție cu normele legale. Aceștia argumentează că astfel de mesaje pot avea un impact negativ asupra alegătorilor și pot genera confuzie în rândul acestora.
Conform art. 52 alin. 1 din Legea 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, utilizarea de către competitorii electorali a oricăror tipuri de materiale de propagandă electorală în campania electorală care nu sunt prevăzute de lege se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 25.000 lei, se precizează în plângerea depusă de PSD la AEP.
CITEȘTE ȘI:
STARTUL campaniei electorale pentru alegerile PREZIDENȚIALE. Ce urmează până la votul decisiv