PSD atacă în instanță starea de alertă din sectorul 1: „Lupta doamnei Armand cu operatorul de salubrizare afectează interesele cetățenilor”
PSD sector 1 solicită suspendarea stării de alertă din sectorul 1 al Capitalei și atacă în instanță această decizie.
„Partidul Social Democrat Sector 1 atacă în instanță și cere suspendarea stării de alertă declarată de către Comitetul pentru Situații de Urgență al Sectorului, cu complicitatea Prefectului Capitalei
Partidul Social Democrat Sector 1 consideră că această decizie nu este întemeiată legal și reprezintă doar urmarea firească a unei situații de criză declanșată și întreținută de către Primarul Sectorului 1, doamna Clotilde Armand”, se arată într-un comunicat al organizației pilitice.
Potrivit sursei citate, starea de alertă din sectorul 1 se suprapune cu starea de aletă națională.
„În plină stare de alertă declarată la nivel național, CSU Sector 1 mai suprapune o altă stare de alertă locală, fapt ridicol și fără precedent în România și care nu arată decât înrădăcinarea unei mentalități autoritare și a unor precedente toxice. Altfel spus, politicienii de dreapta – în speță, Clotilde Armand – nu pot da nici cu mătura fără o stare de alertă declarată oficial?”, se arată în comunicatul PSD.
Sursa citată mai arată că lupta edilului Clotilde Armand cu Romprest este una de rea-credință.
„Am semnalat în repetate rânduri că lupta doamnei Armand cu operatorul de salubrizare afectează interesele cetățenilor și este dusă cu incompetență și rea-credință, generând penalități împovărătoare la bugetul local, dar și cheltuieli suplimentare prin achiziții total netransparente.
Opriți acest bâlci costisitor și ridicați, deopotrivă, gunoiul și starea de alertă!”, ma spun cei de la PSD.
Prefectul și-a dat acordul petru starea de alertă din sectorul 1
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, și-a dat acordul vineri pentru declararea stării de alertă în sectorul 1 al Capitalei, din cauza situației generată de gunoaiele de pe străzi. Starea de alertă va dura o lună și a fost instituită de sâmbătă, la solicitarea administrației de la sectorul 1.
Între primăria condusă de Clotilde Armand și compania de salubrizare Romprest există un conflict major, generat, așa cum spun cei de la Romprest, de faptul că administraia de la sectorul 1 nu ar mai plăti facturile, și astfel s-au acumulat datorii foarte mari.