Prima pagină » Actualitate » PSD cere anchete extinse la Primăria Capitalei și la Primăria Sectorului 6

PSD cere anchete extinse la Primăria Capitalei și la Primăria Sectorului 6

PSD cere anchete extinse la Primăria Capitalei și la Primăria Sectorului 6

În contextul incidentului șocant petrecut în apropierea Lacului Morii din Capitală, în urma căruia o tănără a fost ucisă de câinii maidanezi, Partidul Social Democrat a transmis că se impun declanșarea unor anchete extinse la Primăria Capitalei, respectiv Primăria Sectorului 6.

PSD solicită o anchetă extinsă pentru stabilirea şi sancţionarea celor responsabili de moartea femeii, transmit social-democrații într-un comunicat de presă.

PSD: „Este o gravă neglijenţă în serviciu”

Aceste investigaţii trebuie demarate atât la nivelul departamentelor de specialitate din Primăria Municipiului Bucureşti şi din Primăria Sectorului 6, cât şi la nivelul conducerii celor două instituţii. Cei doi edili, prin indiferenţa şi inactivitatea lor, au permis producerea acestei tragedii.

Este o gravă neglijenţă în serviciu care trebuie sancţionată dur, conform prevederilor Codului Penal, cu atât mai mult cu cât persoana decedată fusese anterior victima atacului câinilor din zona Parcului Lacul Morii, iar autorităţile responsabile nu au luat măsuri pentru îndepărtarea acestui risc.

Este revoltător că nici după două zile de la tragedie nu există vreo demisie şi vreo demitere la Primăria Capitalei şi la Primăria Sectorului 6!

Pasarea răspunderii de la o instituţie la alta este inacceptabilă. Ambele primării poartă o răspundere directă pentru tragedie. Primarul General, Nicuşor Dan, nu a alocat resursele necesare şi nu a fost preocupat de slabă activitate a Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), aflată în subordinea sa.

Iar, primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, nu a luat vreo măsură pentru înlăturarea haitelor de câini din Parcul Lacul Morii, în pofida plângerilor şi sesizărilor care i-au fost adresate în acest sens.

Instituţiile statului trebuie să acţioneze cu maximă fermitate pentru anchetarea şi condamnarea celor vinovaţi de această tragedie, care ar fi putut fi evitată dacă cei responsabili şi-ar fi făcut datoria”, arată Biroul de presă al PSD.

Tânăra Ana Oros Daraban a murit sâmbătă după ce a fost mușcată de câinii fără stăpân din zona Lacul Morii, Sectorul 6 al Capitalei. Ea era o femeie divorțată și avea a lăsat în urmă un copil minor. Singura sa rudă în viață este o soră, care trăiește în Anglia, din informațiile obținute de avocatul Adrian Cuculis. El a declarat în exclusivitate pentru Gândul, că vrea să reprezinte supraviețuitorii în instanță pentru infracțiunea de omor.

Responsabilitatea, spune avocatul, ar urma probabil să revină autorităților și, mai concret, chiar edilului Ciprian Ciucu, șeful Primăriei Sectorului 6.

În acest sens, Adrian Cuculis a amintit că fostul primar Cristian Popescu Piedone a făcut pușcărie după ce au murit oameni, la Clubul Colectiv, așa cum Ciprian Ciucu nu a dat curs sesizărilor recente ale ASPA, mai ales în contextul în care, în martie anul trecut, s-a deschis un dosar după ce Ana Oros Daraban a fost atacată în aceeași zonă.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cel mai lung drum drept din Europa nu are nicio curbă pe zeci de kilometri. Drumul este obiectiv turistic
Digi24
Administrația Trump presează Europa să renunțe la planul de finanțare a Ucrainei din active rusești: „Nu mai sunt liderul lumii libere”
Cancan.ro
Prezentatoare TV de sport și soțul ei, găsiți împușcați în casă! Fiul lor de 3 ani a fost găsit în viață. Ce ipoteze are poliția
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în costum de baie. Cum arată la 30 de ani fosta gimnastă campioană
Adevarul
Documentul cutremurător din arhiva Securității care confirmă ordinul lui Ceaușescu: „Se lichidează radical!”
Mediafax
Guvernul impune termen limită pentru taxe și impozite locale
Click
Drama Cosminei Boboc, câștigătoarea MasterChef 2025. Tatăl ei a murit în timpul emisiunii, după ce mama și bunica se stinseseră cu un an înainte
Digi24
Elon Musk are o veste proastă pentru cei bogați: „Banii vor deveni irelevanți”. El spune că în 10-15 ani, munca va fi opțională
Cancan.ro
Ce gest revoltător a făcut ‘Puișorul’ la adresa Rodicăi Stănoiu, în timpul vacanței! O jurnalistă îl acuză că i-a pus viața în pericol: 'Deschid geamul să mângâi ursul, că poate...'
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Denise Rifai înainte să fie celebră. Tatăl arab îi punea reguli stricte
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decizie oficială UE: Mașinile pot avea, în continuare, motoare diesel și pe benzină!
Descopera.ro
O structură bizară emite căldură sub suprafața Lunii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
O stație de metrou a fost inaugurată chiar sub Colosseum. Ce pot vedea călătorii?