Partidul Social Democrat (PSD) a anunțat că luni, 2 decembrie 2024, va avea loc o ședință a Consiliului Politic Național, începând cu ora 18:00. Întâlnirea se va desfășura în format hibrid, atât fizic, cât și online, și va avea loc la sediul central al PSD din Șoseaua Kiseleff, nr. 10, București.
Ședința Consiliului Politic Național al PSD se desfășoară într-un context politic dinamic, la scurt timp după alegerile parlamentare, iar atenția este concentrată pe decizia CCR privind validarea primului tur al alegerilor prezidențiale, în urma renumărării voturilor de către BEC.
Președintele interimar al PSD, Victor Negrescu, spune că Marcel Ciolacu ar putea rămâne în funcția de președinte al partidului Social Democrat. O decizie în acest sens ar putea fi luată în cursul zilei de luni, la ședința CPN. (detalii AICI)
Eu mă aștept ca astăzi, la reuniunea pe care o vom avea, să existe un vot de sprijin pentru Marcel Ciolacu, pentru a rămâne în fruntea partidului, mă aștept chiar poate la o unanimitate în acest sens, pentru ca Marcel Ciolacu să înceapă discuțiile, negocierile cu celelalte formațiuni politice, în vederea formării unei majorități în Parlament, poate chiar a unei coaliții de guvernare. În sensul acesta, cred că există un larg sprijin pentru domnia sa și nu mă aștept la nici o schimbare din această perspectivă, a spus Victor Negrescu la RFI.
Știre în curs de actualizare
CITEȘTE ȘI: