Prima pagină » Actualitate » PSD, despre ”incapacitatea managerială” a primarilor USR-iști: ”Dezastrul din București și Timișoara în asigurarea încălzirii pe timp de iarnă pentru cetățeni este ilustrativ”

PSD, despre ”incapacitatea managerială” a primarilor USR-iști: ”Dezastrul din București și Timișoara în asigurarea încălzirii pe timp de iarnă pentru cetățeni este ilustrativ”

PSD, despre ”incapacitatea managerială” a primarilor USR-iști: ”Dezastrul din București și Timișoara în asigurarea încălzirii pe timp de iarnă pentru cetățeni este ilustrativ”

Reprezentanții Partidului Social Democrat (PSD) acuză primarii USR din București și Timișoara – Nicușor Dan, respectiv Dominic Fritz – că au demonstrat ”incapacitate managerială” în ceea ce privește încălzirea pe timp de iarnă pentru cetățenii celor două mari orașe ale României. Dar acuzațiile nu se opresc aici. 

Scandalul de la vârful USR, dintre Cioloș și gruparea Barna, este doar vârful icebergului într-un partid ai cărui primari și vectori de comunicare sunt implicați în adevărate dezastre, transmite PSD. Un ”amestec exploziv de aroganță, incompetență și decizii arbitrare, excluderi de membri și acuzații grave se suprapun peste probleme devastatoare ale primarilor susținuți de USR din mari orașe ale țării”.

”Din cauza lor milioane de oameni suferă, calitatea vieții lor s-a degradat, se trăiește în plină iarnă fără căldură, fără apă caldă, cu zone îngropate în gunoaie, dar cu facturi uriașe de plată. Iar USR se vede în sondaje fără vreo perspectivă de a depăși plafonul de 10-12% unde se află cantonat de doi ani”, se precizează într-un comunicat transmis de Biroul de presă al PSD.

Bucureștiul și Timișoara sunt asemănătoare, dar în sens negativ, susțin social-democrații, existând probleme grave în sistemul de termoficare, iar o astfel de situație nu ar fi deloc întâmplătoare.

În Capitală, ”Nicușor Dan a întârziat să depună în termenul legal solicitarea pentru ajutorul de la Guvern pentru subvenția la gigacalorie, la Timișoara Dominic Fritz a falimentat sistemul de termoficare pentru că nu a achitat certificatele verzi”, acuză PSD.

”Dezastrul din București și Timișoara în asigurarea încălzirii pe timp de iarnă pentru cetățeni este ilustrativ pentru incapacitatea managerială a primarilor susținuți de USR în administrația publică locală. Asemănarea dintre cele două municipii în privința problemelor grave din sistemul de termoficare nu este deloc întâmplătoare.

Și în București, și în Timișoara, locuitorii suferă crunt de frig în case, școli și spitale, pentru că cei doi edili au întârziat nepermis de mult pregătirile de iarnă sau pentru că, din indolență sau aroganță, au afectat grav finanțarea serviciului public de termoficare. În timp ce în Capitală Nicușor Dan a întârziat să depună în termenul legal solicitarea pentru ajutorul de la Guvern pentru subvenția la gigacalorie, la Timișoara Dominic Fritz a falimentat sistemul de termoficare pentru că nu a achitat certificatele verzi”, precizează Biroul de presă al PSD.

”Discurs populist al USR, care nu poate suplini nerozia și impotența administrativă”

Social-democrații mai spun că Nicușor Dan și Dominic Fritz au obținut voturile cetățenilor din București și Timișoara în urma unui ”discurs populist”, numai că realitatea ulterioară a demonstrat ”nerozie și impotență administrativă”.

Mai mult, promisiunile USR din campania electorală nu au fost onorate, iar ”primarul din București a intrat în atenția DNA din cauza unor probleme de corupție”. În același timp, primarul Timișoarei nu a oferit răspunsuri referitoare la studiile ”pe care pretindea că le-a absolvit”.

”Atât primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, cât și primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, au obținut votul cetățenilor pe baza unui discurs populist al USR, centrat pe promisiunea schimbării clasei politice, care însă nu poate suplini nerozia și impotența administrativă de care au dat dovadă după ce s-au instalat în funcțiile de primar”, mai trasmit social-democrații.

Nici măcar promisiunea schimbării clasei politice nu a fost onorată. În timp ce primarul din București a intrat în atenția DNA din cauza unor probleme de corupție, primarul din Timișoara nu a fost capabil nici până în momentul de față să își clarifice problema studiilor pe care pretindea că le-a absolvit. Deci, eșec pe toată linia!

Biroul de Presă al Partidului Social Democrat

Scandaluri la Bacău și la Brașov

De altfel, social-democrații spun că probleme foarte grave sunt și în Bacău, dar și la Brașov. Cetățenii din Bacău nu au ”apă la robinet” de mai multe zile, iar la Brașov se desfășoară o ”luptă intestină” care are consecințe grave pentru imaginea USR.

În Bacău, unde primar este USR-istul Lucian Viziteu, este a șasea zi fără apă la robinet în tot municipiul. Disperat, primarul știe doar să ceară demiteri, soluțiile sunt unele de secol XIX: puncte stradale de distribuire a apei menajere, plus altele puncte de distribuire în şcoli şi c#teva locaţii pentru apă potabilă.

Ultimul și cel mai savuros scandal a izbucnit la Brașov, unde o răfuială internă are consecințe grave pentru imaginea partidului. Deputatul USR Tudor Benga a criticat faptul că administrația Coliban face abuz de atribuirea de contracte directe, coincidență, către firme ale useriștilor.

Mai mult, Benga afirmă că din banii filialei județene USR s-a plătit timp de un an chiria partenerei de viață a primarului Coliban. «Ferească sfântu’ să existe pe vreundeva vreo dovadă tangibilă c-ar fi fost timp de mai mult de un an, c-atunci chiar că vom avea o problemă capabilă să-i arunce în aer tot mandatul», scrie Benga pe un grup de facebook al USR. Adică o delapidare grosolana pentru care, în alte condiții și în cazul altor partide, USR ar fi cerut, evident, intervenția DNA!”, spun social-democrații.

“Acești primari au obținut votul cetățenilor pe baza unui discurs populist al USR, centrat pe promisiunea schimbării clasei politice, care însă nu poate suplini nerozia și impotența administrativă de care au dat dovadă după ce s-au instalat în funcțiile de primar. Nici măcar promisiunea schimbării clasei politice nu a fost onorată. În timp ce primarul din București a intrat în atenția DNA din cauza unor probleme de corupție, primarul din Timișoara nu a fost capabil nici până în momentul de față să își clarifice problema studiilor pe care pretindea că le-a absolvit”, se preciza într-un comunicat PSD de zilele trecute.

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele

Citește și