Lucian Romașcanu, despre un posibil candidat comun PSD-PNL la alegerile PREZIDENȚIALE: Dacă sunt mai puțini candidați, șansele cresc

Publicat: 09 12. 2024, 17:57
Actualizat: 09 12. 2024, 18:18

This browser does not support the video element.

După ședința social-democraților de luni, Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, a declarat că partidul nu exclude posibilitatea susținerii unui candidat comun PSD-PNL la alegerile prezidențiale, dar subiectul rămâne, deocamdată, prematur.

Acest lucru intră într-un mandat larg de negociere al domnului Ciolacu, dar colegii au spus că este prematur acum să discutăm despre ce se va întâmpla. Este atributul noului guvern şi ar fi putut să fie şi al acestui guvern, dar aşa cum anunţa preşedintele, noul guvern va decide calendarul şi în funcţie de acel calendar vom discuta mai departe şi despre cum ne vom prezenta în alegerile prezidenţiale, a precizat purtătorul de cuvânt al PSD.

Legat de șansele unui astfel de candidat, Romașcanu a adăugat: „O să vedem ce rezultă, dar, probabil, aritmetica spune că, dacă sunt mai puțini candidați, cresc șansele alegerii unuia din zona democrată.”

CITEȘTE ȘI:

Când am putea avea alegeri PREZIDENȚIALE? Lucian Romașcanu, după ședința PSD: Depinde de calendarul asumat de coaliția pro-europeană din Parlament

Când încep negocierile pentru formarea GUVERNULUI. SURSE: Marcel Ciolacu rămâne propunerea PSD pentru funcția de premier/Romașcanu: Nu negociem cu AUR