PSD Prahova a lansat CANDIDATUL pentru Primăria Câmpina. Cine este Irina Mihaela Nistor 

Publicat: 26 05. 2023, 21:41
Sursa FOTO: phonline.ro

Partidul Social Democrat a desemnat-o vineri pe Irina Mihaela Nistor candidatul la funcția de primar al municipiului Câmpina, la alegerile de anul viitor.

În cadrul unui eveniment festiv, ce a avut loc la Casa de Cultură Geo Bogza, la care au participat mai multe personalități politice naționale, reprezentanții organizației județene Prahova a partidului Social Democrat și membrii ai comunității locale câmpinene, Irina Mihaela Nistor a devenit prima femeie propusă vreodată de social democrați pentru funcția de primar la Câmpina

Între cei veniți să confirme sprijinul la viitoarele alegeri pentru Irina Mihaela Nistor s-au numărat senatorii Laura Moagher și Radu Oprea, deputații Bogdan Toader și Rodica Paraschiv, Simona Maya Teodoroiu şi prefectul Virgil Nanu.

„Astăzi, Biroul politic local s-a întrunit pentru a desemna candidatul PSD Câmpina pentru funcția de Primar la alegerile ce vor avea loc în anul 2024.

Alegerea noastră s-a inspirat din proiectul

“Femeile ne dau puterea!”, proiect al Partidului Social Democrat.

În urma votului unanim exprimat, doamna Irina Mihaela Nistor a fost desemnată candidatul PSD Câmpina la funcția de primar pentru alegerile care vor avea loc anul următor.

Succes, Irina!”, a transmis organizația PSD Campina.

Cine este Irina Mihaela Nistor

Irina Mihaela Nistor este de meserie jurist, fiind absolventă a Facultății de Drept și Științe Juridice. Are un Master în Managementul Sectorului Public, obținut la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București și între anii 2006 și 2010 a fost consilier personal în cadrul Cabinetului Primarului municipiului Câmpina. Între 2010 și 2022 a fost Șeful Serviciului Control al Poliției Locale Câmpina, iar în prezent este angajată a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova, potrivit phonline.ro.

Sursa FOTO: phonline.ro