Prima pagină » Actualitate » PSD și AUR nu vor semna o eventuală moțiune de cenzură a USR PLUS

PSD și AUR nu vor semna o eventuală moțiune de cenzură a USR PLUS

PSD și AUR nu vor semna o eventuală moțiune de cenzură a USR PLUS

Reprezentanții AUR nu vor să semneze o eventuală moțiune a USR PLUS, motivând că așteaptă ca ei să semneze moțiunea inițiată deja de AUR, care are deja textul, iar acum se strâng semnăturile. Acest lucru ar însemna că USR PLUS  nu poate inițiata o astfel de moțiune de cenzură doar cu semnăturile propriilor membri. 

Senatorul PSD, Daniel Zamfir, a explicat, în direct la Antena 3, de ce PSD nu ar semna o astfel de moțiune.

”Păi cum să semnăm noi o moțiune pe care o inițiază USR? Cum să luăm noi în serios ceea ce fac cei de la USR? Sunt niște șantajiști. Cum să participăm la așa ceva?

(…) Ei aruncă țara în haosul în care au aruncat-o și își permit, într-o inconștiență cruntă, atunci când oamenii au necazurile pe care le au, ei să se certe în momentul ăsta pe bani. Că se ceartă pe bani, despre asta e vorba”, a declarat Daniel Zamfir.

USR-PLUS a decis să boicoteze ședința de guvern în care Florin Cîțu vrea adoptarea programului „Anghel Saligny”, astfel că cei doi lideri, Dacian Cioloș și Dan Barna, au decis să nu participe la continuarea discuțiilor la Palatul Victoria din această seară. Decizia-fulger vine după schimbul de replici tăioase cu premierul, care nu vrea să renunțe la proiectul prin care primarii vor primi 10 miliarde de euro pentru proiecte locale.

Liderii USR-PLUS au discutat în ședința partidului trei scenarii de repliere după mutarea lui Cîțu: demisia miniștrilor USR-PLUS, depunerea unei moțiuni de cenzură și negocierea unor condiții cu PNL în privința acordului pentru programul „Anghel Saligny”.

Întrebat dacă USR-PLUS va susţine moţiunea de cenzură a AUR, Barna a reiterat că toate opţiunile sunt pe masă. Copreședintele USR PLUS Dan Barna a transmis, anterior un mesaj partenerilor de la guvernare: “Nu vă jucați cu USR PLUS!”.

Vicepremierul a făcut referire la includerea proiectului PNDL “Anghel Saligny”, în valoare de 50 milioane de lei, pe ordinea de zi suplimentară a ședinței de Guvern de miercuri, fără ca USR PLUS să subscrie.

Dan Barna și Dacian Cioloș au anunțat că vor convoca o ședință a coaliției pentru joi, în care vor decide cum vor proceda în continuare.

„La ultima ședință a coaliției am discutat despre mai multe proiecte, proiectul PNDL 3 nu a fost avizat. Din punctul nostru de vedere, trebuie să ne întoarcem în coaliție și să decidem cum continuăm. Dacă premierul decide să ține ședința fără USR-PLUS, înseamnă că va fi cu 2 partide din coaliție. Nu cred că poate să o facă. Dacă o face, vom avea o ședință a Biroului național în care vom decide cu ce mandat mergem mâine la coaliție”, a spus Cioloș.

Citește și