Prima pagină » Actualitate » Putin i-a transmis lui Viktor Orban că ”relațiile dintre Rusia și Ungaria continuă să se dezvolte pe un drum reciproc avantajos”

Putin i-a transmis lui Viktor Orban că ”relațiile dintre Rusia și Ungaria continuă să se dezvolte pe un drum reciproc avantajos”

Putin i-a transmis lui Viktor Orban că ”relațiile dintre Rusia și Ungaria continuă să se dezvolte pe un drum reciproc avantajos”
Viktor Orban și Vladimir Putin | Foto - Profimedia Images

Premierul Ungariei a declarat că Ungaria nu se va ralia sancțiunilor economice impuse Rusiei în domeniul energetic și că nu va ceda presiunii. Restricțiile privind aprovizionarea cu petrol și gaze din Rusia ar reprezenta o ”linie roșie” pentru Ungaria, a mai spus Viktor Orban.

Miercuri, Viktor Orban și Vladimir Putin au vorbit la telefon și, potrivit Kremlinului, liderul de la Kremlin i-a transmis premierului Ungariei că masacrul de la Bucha, Ucraina, nu este altceva decât o provocare.

”Vladimir Putin l-a informat pe prim-ministrul Ungariei despre situația în cadrul discuțiilor dintre reprezentanții ruși și ucraineni și a dat evaluări de principiu asupra unei provocări grosolane și cinice din partea regimului de la Kiev în orașul Bucha”, s-a precizat în comunicat, potrivit TASS.

Mai mult, relațiile dintre Ungaria și Rusia continuă să se dezvolte pe un drum reciproc avantajos, s-a mai transmis de la Kremlin.

”Nu am avut niciodată atât de mulţi adversari în acelaşi timp”

După ce a câștigat alegerile, Orban îl inclusese și pe Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, printre ”adversarii” săi.

”Ne vom aminti această victorie până la sfârşitul vieţii, pentru că a trebuit să luptăm cu un număr imens de adversari: aripa stângă locală, aripa stângă internaţională, birocraţi de la Bruxelles, toţi banii şi instituţiile imperiului Soros, media internaţională şi preşedintele Ucrainei. Nu am avut niciodată atât de mulţi adversari în acelaşi timp”, a spus Orban.

Tot miercuri, Ungaria a declarat că este pregătită să plătească în ruble pentru gazul rusesc, cu toate că Uniunea Europeană încearcă să facă front comun în fața cererii Moscovei ca toate contractele să fie plătite în această monedă.

”Ungaria va plăti pentru livrările în ruble dacă Rusia îi va cere acest lucru”, a declarat miercuri premierul Viktor Orban, într-o conferință de presă.


Citește și:

S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele

Citește și