Un oficial ucrainean susține că o rachetă de croazieră a armatei ruse a fost doborâtă cu o mitralieră obișnuită
Șeful administraţiei regionale Viniţa, Serghei Borzov, susține că o rachetă strategică de croazieră de tip X-101 (codul NATO), folosită de armata rusă, a fost doborâtă cu o mitralieră în regiunea respectivă, situată în centrul Ucrainei.
„Apropo de acea rachetă de croazieră care a fost doborâtă acum două zile pe teritoriul regiunii Viniţa – a fost doborâtă cu o mitralieră obişnuită. Ea zbura la altitudine mică. Aceasta este racheta X-101, presupusă a fi ultra-modernă şi foarte scumpă”, a declarat – marţi dimineaţă- Serghei Borzov, citat de Adevărul.
Un atac cu opt rachete de acest tip a vizat pe martie aerodromul din Vinniţa. Lansat din Marea Neagră, atacul s-a soldat cu zece morţi. Racheta aer-sol X-101 are o rază de acţiune de până la 4.500 de kilometri.
„Ei bine, vedem că le putem doborî. Prin urmare, îi îndemn pe toţi cei care au ceva la îndemână să încerce să le doboare. Zboară la altitudine mică şi aproape întotdeauna în acelaşi timp”, a adăugat oficialul ucrainean.
Potrivit unor informaţii obţinute de jurnalistul Hristo Grozev, de la Bellingcat, Vladimir Putin ar fi făcut o criză de nervi când a aflat de faptul că aerodromul din Viniţa a fost atacat cu rachete X-101, pentru că sunt scumpe şi ar fi rămas mai puţin de o mie în dotarea armatei ruse.
Vă recomandăm și:
- Singura decizie care l-ar face pe Vladimir Putin să dea înapoi. Dezvăluirile făcute de aliații președintelui Zelenski
- Ce pedeapsă riscă jurnalista din Rusia care a apărut în direct la televizor și a cerut oprirea războiului din Ucraina
- Kremlinul ar dori ”normalizarea” relațiilor cu Washingtonul, dar pune condiții: ”De 20 de ani, preocupările noastre au fost ignorate”