Prima pagină » Actualitate » Radu COSMA, director DRP: Deznaționalizarea românilor din Diaspora pornește de la PĂRINȚI

Radu COSMA, director DRP: Deznaționalizarea românilor din Diaspora pornește de la PĂRINȚI

Radu COSMA, director DRP: Deznaționalizarea românilor din Diaspora pornește de la PĂRINȚI

Radu Cosma, director în cadrul Departamentului Românilor de Pretutindeni, susține că deznaționalizarea românilor are loc mai mult în Diaspora decât în comunitățile istorice. Acesta are o experiență de peste 20 de ani în cadrul instituției și spune că totul pleacă de la părinți.

Deznaționalizarea românilor are loc mult mai pronunțat în țările de emigrație recentă, decât în comunitățile istorice, spune Radu Cosma, director în cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

În Ucraina, sunt școli publice cu predare în limba română, în Banatul Sârbesc sunt la fel, la fel și-n Ungaria. Nu e situația ideală, dar există, totuși, astfel de școli, spune Radu Cosma, în cadrul unui interviu.

Motivul pentru care tinerii aleg deznaționalizarea sunt chiar părinții lor. Pentru că nu-i mai învață limba română, iar aceasta nici nu se mai învață prin programe guvernamentale.

Multora dintre români li se pare că e de bon-ton, că e foarte bine să se integreze în societățile gazdă și să învețe altă limbă. Învățând altă limbă și trăind într-un bazin lingvistic străin, unde se ajunge? La o persoană care, la 20 de ani, nu e nici italian, dar nici român. Nu e nici francez, nu e nici român. Niciodată italienii nu-l vor accepta ca pe un italian…., a mai spus Cosma.

Un rol important în astfel de situații îl are Biserica. Acestea organizează școli de duminică care sunt finanțate de Departamentul Românilor de Pretutindeni. Ele nu sunt unități de învățământ oficiale. Aici poți învăța, pe lângă noțiunile de gramatică, noțiuni despre datini, obiceiuri, colinde. Biserica reprezintă un factor coagulant important al acestor comunități care trăiesc dincolo de granițele României. „Un copil expus la limba, cultura și civilizația română este un copil câștigat. Ne luptăm pentru fiecare român”, a mai arătat Radu Cosma.

Citește și:

Secretarul de stat Gheorghe Cârciu înființează centre comunitare pentru românii de pretutindeni

Radu Cosma, director în cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni: „Milioane de copii din Diaspora au nevoie de educație în limba română”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Zilele în care nu se fac nunți în 2026 și 2027. Calendar ortodox complet
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
EXCLUSIV | Imagini SFÂȘIETOARE la mormântul Ștefaniei Szabo, în prag de Crăciun. Omagiul care îți rupe sufletul
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Ce practici au românii de Ignat: Tradiții, credințe și obiceiuri păstrate din vechime
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Cel mai nou și avansat portavion al Chinei a traversat Strâmtoarea Taiwanului