Radu Mazăre a dezvăluit cum îl va chema pe BĂIEȚELUL său: „Se va numi Aris”
This browser does not support the video element.
Radu Mazăre a ieșit, azi, din închisoare, după ce Tribunalul Ilfov i-a admis cererea de eliberare condiționată. După cinci ani petrecuți în penitenciarul Jilava, Radu Mazăre vrea să stea departe de viața publică și să stea cât mai mult timp alături de soția sa, care va da aduce pe lume un băiețel.
Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, a fost eliberat condiționat din închisoare, după ce a executat cinci ani din cei nouă la care a fost condamnat pentru retrocedările ilegale din dosarul Polaris.
La ieșirea din penitenciarul Jilava, Mazăre a fost așteptat de soția sa Roxana, care este însărcinată. Fostul edil va deveni tatăl unui băiețel, mărturisind că vrea să petreacă cât mai mult timp cu familia și să nu mai aibă de-a face cu politica.
Printre puținele declarații pe care le-a făcut în fața jurnaliștilor, Radu Mazăre a declarat că fiul său se va numi Aris.
„Nu-mi este clar unde anume, cât anume voi, după atâta amar… Pe băiețelul meu îl va chema Aris”, a declarat Radu Mazăre.
Soția lui Radu Mazăre, despre perioada în care fostul primar a stat închis
Soția lui Radu Mazăre a adăugat că a resimțit mult mai puternic emoțiile în perioada sarcinii și abia așteaptă să-și construiască un cămin alături de tatăl copilului ei.
„Emoțiile sunt mult mai puternice în momentul când ești însărcinată decât atunci când nu ești însărcinată și orice femeie își dorește să-și crească copilul lângă tată și să fie într-un cămin complet.”, a mai adăugat Roxana Mazăre.